5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Bugetul Timişoarei pe 2016, aprobat la limită. Investiţiile, 250 de milioane de lei – FOTO

Bugetul Timişoarei pentru anul 2016 a fost aprobat, marţi, în cadrul şedinţei de plen a Consiliului Local Timişoara. Dezbaterea proiectului a durat mai multe ore, timp în care aleşii locali au cerut lămuriri despre modul de împărţire a banilor şi au adus amendamente bugetului.

Bugetul local pe 2016, în valoare de aproape 1,3 miliarde de lei, a fost aprobat cu 14 voturi pentru, iar zece consilieri au votat împotriva bugetului. Diferenţa a făcut-o viceprimarul Traian Stoia, de la PSD, şi consilierul Flavius Boncea, independent.

Investiţii extrem de importante: lărgirea la patru benzi a pasajelor Jiul şi Popa Şapcă

Investiţiile de anul acesta sunt mult mai mari decât anul trecut. În 2016, în dezvoltarea oraşului se vor investi 250 de milioane de lei, cu 90 de milioane mai mult faţă de 2015. Iată unde sunt cele mai mari investiţii:

Transporturi – 122 de milioane de lei
Sănătate 55 de milioane de lei
Cultura 29 de milioane de lei
Învăţământ 19 de milioane de lei
Spaţii verzi 14 de milioane de lei
Sport 11 de milioane de lei

Două investiţii sunt extrem de importante pentru traficul din Timişoara. Este vorba despre lărgirea la patru benzi a pasajelor Jiul şi Popa Şapcă. Fiecare obiectiv beneficiază de alocări de 15 milioane de lei. Autorităţile spun că lucrările vor demara chiar din acest an, simultan, şi dau asigurări că traficul nu va fi blocat în zonele respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Salonul Industriei Ușoare, ediție dedicată sărbătorilor pascale

O bună și veche tradiție cerea ca de sărbătorile pascale tot omul gospoar sau măcar copii și tinerii să aibă ceva...

Lucrări Aquatim

Citește și :