Bojin îi face praf pe parlamentarii de Timiș

36

Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a declarat că este total nemulțumit de activitatea parlamentarilor de Timiș, inclusiv de parlamentarii PSD.

Mai mult șeful administrației județene adaugă faptul că îi numără pe degetele de la o mână pe aleșii locali care au mai făcut câte ceva pentru Județul Timiș și pentru Timișoara în acești trei ani.

„Unii dintre aceștia au fost fie indiferenți față de cei care i-au trimis in Parlament, fie, pur și simplu, nu au fost în stare să facă ceva pentru Județul Timiș și pentru orașul de pe malurile Begăi” a declarat Titu Bojin.

Acesta a mai adăugat ca a discutat cu președintele filialei Timiș a PSD, Sorin Grindeanu, ca la următoarele alegeri parlamentare să opereze o selecție drastică în privința listelor cu aleși.

Astfel, Bojin a sugerat că foarte puțini dintre actualii parlamentari PSD Timiș se vor mai regăsi pe listele pentru parlamentarele de anul viitor.

Pe de altă parte Titu Bojin crede că nu și-a spus ultimul cuvânt în politică. El îi atenționeasă atât pe adversarii politici dar și pe colegii din propriul partid că s-ar putea să aibe surprize în privința sa la alegerile de anul viitor.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ