Boboteaza la români-VIDEO

50

Sărbătoare în calendarul ortodox. Pe 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Boboteaza, una dintre cel mai importante sărbători pentru credincioși.

Această zi comemorează momentul în care Iisus Hristos a fost botezat în apele râului Iordan și este data în care preoții sfințesc apele și le oferă credincioșilor prezenți la slujba religioasă, agheazmă. Conform tradiției, această apă sfințită are puteri miraculoase și nu se strică niciodată, putând fi păstrată tot timpul anului.

La Catedrala Mitropolitană din Timișoara, slujba de sfințire a apei va fi oficiată de ÎPS Ioan Selejan. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă sură, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casă şi interiorul casei.

Tradiție spune că în noaptea de Bobotează fetele își visează ursitul. Ele trebuie să își lege pe degetul inelar un fir roșu de mătase, iar sub pernă să pună o rămurică de busuioc.

Boboteaza este și o sărbătoare dedicată purificării naturii, și mai ales a apelor, de forțele răului. Acum se colindă, se prevestește cum va fi vremea în noul an şi cum va fi recolta.

 Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobișnuite. Peste obiceiurile creștine ortodoxe de sfințire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus și multe practici, cum ar fi afumarea grajdurilor și a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe câmp sau colindele însoțite de tot felul de strigături și zgomote. Toate acestea au un rol de curățire și de îndepărtare a răului.

Tradiţia spune că de Bobotează nu se spală rufe, nu se face curăţenie, iar pentru a avea noroc și prosperitate este bine să se mănânce piftie și grâu fiert și să se bea vin roșu.

Boboteaza, alături de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită în data de 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și, totodată, al celor închinate nașterii lui Iisus Hristos.

LĂSAȚI UN MESAJ