Cu două, trei zile în urmă a avut loc un mic miting, în centrul Timișoarei, care a adunat destul de puțină lume. Poate vremea foarte urâtă cu o lapoviță sâcâitoare a mai tăiat din elanul unora. Dar în opinia lor gestul contează.
A fost adus un imens steag al Uniunii Europene ce a străbătut mai multe orașe de pe continent unde sunt comunități de români. Se dorea astfel o înodare a diasporei cu cerințele protestatarilor anti-putere de la noi.
S-a vorbit evident de valorile europene, de drapelul albastru cu stele galbene. Au fost fluturate și câteva drapele naționale și europene mai mici. Participanții la miting au mărșăluit în jurul pieței.
Până aici ar fi totul în regulă. Ca întotdeauna apar la astfel de evenimente și neaveniți ce nu înțeleg nimic din nimic. Rolul lor major este să se bage în seamă. Cu orice preț. Chiar cel de a se face de râs. Cât de potrivit este în acest context un nenea cu un drapel american când tema era clară despre steagul european. Au fost câțiva binevoitori ce au încercat să-i explice că acolo în piață este vorba de altceva. Au glumit, au încercat cu vorba bună dar degeaba. Omul era pătruns de misiunea lui. Chiar credea că este un mare patriot dacă flutură un steag. Nimeni nu avea nimic împotriva steagului său și valorile pe care le reprezintă. Doar că nu era din același film, după o vorbă de șagă ce arată neadecvarea la o situație.
Personajul era de o candoare în idei dar și arțăgos în argumentația lui ce era pe lângă orice logică.
Doar o mică mostră din ideile personajului ar face deliciul unui umorist ce ar exploata prezența într-o schiță caragealescă. Un alt nenea a întrat în vorbă și a urmat cam așa ceva:
-Ce căutați aici?
-Am venit să apăr … păi …asta…
-Ce?
-Păi vedeți…ăă…Eoropa
-Dar aveți un steag american…
-Nu! Asta e cu NATO! Ce noi nu suntem membri NATO?
-Suntem dar ce are una cu alta?
-Are. Că NATO luptă cu corupția!
Și așa mai departe a decurs dialogul demn de teatrul absurdului.
Patriotul „american” chiar insista să vorbească cu un evident accent american semn că a urmărit filme sau poate chiar a călătorit peste Ocean. Sigur că întreagă lui imagine contrasta evident cu ce spunea. Paltonul de piele aidoma celui purtat de cel mai iubit fiu al poporul pe vremea colectivizării forțate era din altă lume. Căciula ce poate i-a rămas de pe vremea totalitarismului era leit ca cele purtate de activiștii de partid ce trasau sarcini prețioase în fabrici și uzine. Totul din imaginea „luptătorului” amintea de vajnicii activiști ce mobilizau clasa muncitoare la depășirea planului cincinal iar mai apoi sărbătoreau „realizărili” cu o cinzeacă la bufetul uzinei.
Se pare că fantomele ce bântuiau cândva societatea nu au dispărut și continuă „lupta de clasă” cu recuzită diversificată.