Blestemul verdelui pășunist lovește din nou, nici o zi fără o palmă dată bunului simț! Cu vre-o doi ani în urmă un mare politician local ce a fost brusc lovit de har artistic dar și de un puseu acut de spirit gospodăresc a hotărât să facă un bine orașului și să vopsească o poartă. Până aici nici nu ar fi un fapt de băgat în seamă în mod deosebit. Dar totul este sub semnul a mai multor „dacă”.
Nu era mare bai: dacă era poarta lui de la casa proprie, dacă întreba pe cineva de la primărie de se poate apuca de treabă, dacă ținea cont că se află într-o clădire istorică de interes dintr-o zonă strict protejată. Dacă alegea o culoare decentă în ton cu ambientul și nu un verde de nuața prazului fraged.
La vremea respectivă boroboața a atras zâmbetele trecătorilor dar și indignarea edililor ce au promis o amendă consistentă pentru ieșirile „artistice” ale politicianului. Isprava a ajuns și la urechile celor mai mari de la București. Însuși liderul formațiunii, Traian Băsescu, a promis că va achita amenda meritată. A trecut timpul. Verdele optimist încă se lăfăie pe strada Alecsandri, doar puțin mai decolorat. Primarul, întrebat cu ceva timp în urmă despre achitarea amenzii, nu știa amănunte. E și firesc de altminteri că doar nu e treaba unui primar să umble cu chitanțierul după el. Președintele Băsescu poate a uitat sau nu a avut timp să-și onoreze promisiunea.
Dar iată că blestemul verdelui pășunist lovește din nou. Poate strada o fi de vină?! La circa o sută de metri mai la sud la celălalt colț al pieței Libertății apare o nouă poartă numai bună să vină vițelușii să se mire. Tot o veche clădire istorică. Poate cea mai veche rămasă în acel loc, cu doar puține schimbări.
Este vechea Comenduire a Garnizoanei ce a avut aceiași funcție cam trei sute de ani. Acum este obiectul unui nesfărșit joc de ping-pong între autorități ce au pus ochii pe clădire și loc dar nimeni nu ar vrea să dea un ban pentru renovare. Armata a scăpat de o grijă. Iar CJT-ul și Consiliul Local se tot invită să facă ceva. Promisiuni au fost. Ba va fi un muzeu al Revoluției, ba un centru multicultural, ba o bibliotecă județeană ca în povești. De un timp nu mai este nimic. Doar o paragină.
Zidurile igrasioase atacă vizual trecătorii. Tencuiala cade pe alocuri. „Artiștii” cu tubul de vopsea mai dau câte o mâzgâlitură „că așa e dincolo”. Poliția locală se face că nu vede. Iar pedepsele drastice cu care amenință Primăria că va indrepta lucrurile se tot amână la infinit. Proprietarii pot dormi liniștiți în continuare. Așteaptă să vină Zâna Măseluță și să văruiască clădirea.
Noroc că un intreprinzător cu mult spirit practic a făcut un dispensar acolo. Și cu acest prilej a îmbrăcat vechea poartă cu ce altceva decât cu un material plastic frumos de dă frisoane. Inutil să mai punem cititorilor întrebarea ce culoare are poarta centrului medical! Evident că este de un verde primăvăratec ca la porțile de tristă amintire ale cooperativelor agricole de producție (cine mai ține minte ce erau acelea). Dar, spre deosebire de cea de la Primăria Veche, aici e o culoare în degradeuri și cu ceva reclame ce precis vor atrage mușterii să se trateze acolo.
Nimeni nu vede. Nimeni nu sesizează. Amenzile pentru încălcare normelor de urbanism sunt undeva pe hârtie. Zecile de poliții și inspectorate ori comisariate de cele mai ciudate nu văd, nu aud. Poate ar fi bine ca amenințările la adresa proprietarilor neglijenți ce distrug patrimoniul orașului să înceapă cât mai repede. Amenzile atât de „înfricoșătoare” de care nu se sperie nimeni ar trebui aplicate.
Ori poate este o formă de a ne alinia la cerințele europene ce recomandă creșterea spațiilor verzi? Azi o poartă verde, mâine un scuar și așa vom avea aer curat.
