Bilanț negru pe șoselele României, în vacanța de Paște. Morți și răniți, ca după un conflict armat.

243

Deşi poliţiştii au avut 13.000 de acţiuni şi intervenţii, în perioada minivacanţei de Paşti, în urma cărora au aplicat aproape 22.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7,7 milioane lei şi au reţinut 1.324 de permise de conducere, pe şoselele ţării au murit  21 de persoane și au avut loc 70 de accidente rutiere, a relatat astăzi Pro TV.

Cel mai grav accident a avut loc  în judeţul Galaţi, acolo unde trei persoane au murit luni, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit frontal. Iar trei copii au fost transportaţi de urgenţă la spital. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 16.00, pe Drumul Naţional 25 Tecuci – Galaţi. Se pare că vina îi aparţine unui şofer care a intrat în depăşire, deşi în zona este interzis, deoarece este linie continuă.

Ce a făcut Poliția Română cu ocazia sărbătorilor de Paști

În perioada 5-8 aprilie a.c., din dispoziția Șefului Poliției Române, chestor principal de poliție, Cătălin Ioniță, peste 8.000 de poliţişti au acționat, zilnic, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 1.117 acțiuni și s-a intervenit la 11.958 de evenimente, dintre care peste 10.000 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților desfășurate de polițiști, în această perioadă, au fost constatate 2.833 de infracţiuni, 502 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 43 de persoane urmărite național sau internațional.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 21.782 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.724.300 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 132.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 456 de infracțiuni și aplicate 15.266 de sancțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 1.324 de permise de conducere dintre care 140 pentru consum de alcool, 434 pentru viteză excesivă şi 750 pentru alte abateri și au fost retrase 406 de certificate de înmatriculare auto.

sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.