Băsescu, cetăţean moldovean: „Trebuie să recunosc că am şi opţiuni politice”! VIDEO

196

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a depus joi jurământul de cetăţean al Republicii Moldova, alături de soţia sa Maria, spunând că şi-a îndeplinit ”visul de a avea cetăţenie valabilă pe tot teritoriul de la frontiera de vest până la Nistru şi puţin dincolo”.

”Preşedintele Timofti, prin decret mi-a acordat dreptul să devin cetăţean al Republicii Moldova. O republică dragă mie, ca şi ţara mea. O republică de care mă simt legat prin cultură, prin educaţie, prin limbă şi, mai ales, prin solidaritate. Solidaritatea a fost aceea care m-a făcut de multe ori în timpul celor zece ani cât am îndeplinit funcţia de preşedinte să întreprind acţiuni, în primul rând, în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova şi a parcursului european al acestei ţări a cărei independenţă România a cunoscut-o prima de pe mapamond”, a declarat Traian Băsescu înainte de depunerea jurământului.

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a declarat joi, conform site-ului agenţiei Associated Press, că obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova îi oferă şi „opţiuni politice” în această ţară.

„Trebuie să recunosc că am şi opţiuni politice în Republica Moldova”, a declarat Traian Băsescu după ceremonie, potrivit site-ului agenţiei Associated Press.

Traian Băsescu a trecut în revistă câteva dintre acţiunile întreprinse de statul român în favoarea cetăţenilor din Republica Moldova în vremea când a fost şef al statului. Băsescu a amintit despre criza vinului şi cum România a ajutat Republica Moldova prin promovarea vinurilor moldoveneşti, ajungând ”cea mai mare piaţă de desfacere” a acestora.

Traian Băsescu a amintit şi creşterea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova care doresc să studieze în România, de la 130 în 2004, la peste 5.000 în prezent şi, de asemenea, a lăudat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău de a declara limba română drept limba oficială a Republicii Moldova.

”Unii mă judecă pe nedrept că n-am trimis la aprobare în Parlament legea prin care să ratificăm tratatul de frontieră cu Republica Moldova. Niciodată n-aş face aşa ceva pentru că un preşedinte român care ar face acest lucru ar consimţi prin acte ale statului român pactul Ribbentrop-Molotov. Am convingerea că nici preşedintele Iohannis nu va trimite acea lege la promulgare”, a mai adăugat Băsescu.

După discurs, fostul preşedinte a depus jurământul: ”Jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect ci sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nicio acţiune care i-ar prejudicia intersele şi integritatea teritorială”.

”Este un eveniment deosebit dat fiind faptul că în timp ce unii cetăţeni ai Republicii Moldova renunţă la cetăţenie, iată că avem şi un fenomen invers. Sper foarte mult ca gestul de astăzi al domnului Băsescu să-I facă pe cetăţenii Republicii Moldova să se gândească de două ori înainte de a renunţa la cetăţenie”, a spus şi ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea.

LĂSAȚI UN MESAJ