Banca Națională a României (BNR) vine cu vești extrem de proaste pentru români!

357

Potrivit anunţului făcut de Banca Națională a României (BNR) datoria publică a României la finalul anului 2017, a fost de 33,53 miliarde euro, iar în perioada ianuarie-martie 2018, a crescut, faţă de finele anului 2017, cu 1,25 miliarde euro, la 34,79 miliarde euro.

În intervalul ianuarie-martie 2018, datoria externă totală a crescut cu 2,05 miliarde euro faţă de decembrie 2017, până la 95,53 miliarde euro.

Din aceasta, datoria externă pe termen lung a înregistrat 69,6 miliarde euro la 31 martie 2018 (72,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,4% faţă de 31 decembrie 2017.

 Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2018 nivelul de 25,93 miliarde euro (27,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,3% faţă de 31 decembrie 2017.

 Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,2% în perioada ianuarie – martie 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2018 a fost de 5,4 luni, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2018 a fost de 84,8%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,378 miliarde euro (comparativ cu 1,137 miliarde euro în perioada ianuarie – martie 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1,606 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 228 milioane euro.

Trebuie să recunoaştem că, toate acestea, în condițiile în care Cornul abundenţei se revarsă peste bugetarii români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.