Banatul se laudă cu prima stațiune de poveste din țară! foto

3803

Judeţul Caraş-Severin găzduieşte una dintre cele mai spectaculoase staţiuni turistice din România.

Judeţul Caraş-Severin înregistrează o nouă premieră – prima staţiune lacustră din România. Proiectul derulat cu fonduri de la Uniunea Europeană s-a concretizat cu amenajarea în localitatea Berzasca a 30 de case suspendate pe piloni deasupra Dunării, care vor fi legate prin pontoane.

Căsuţele lacustre sunt dotate cu aer conditionat, televiziune prin cablu, bucatarie şi baie.

Complexul este dotat cu piscine, restaurante, alei de promenadă, o pistă pentru biciclete, un punct de belvedere şi un port turistic. Valoarea proiectului intitulat ”Dreptul la Dunăre” s-a ridicat la 1.800.000 lei, potrivit Radio Reşiţa.

Casele Lacustre din Berzasca, judetul Caras-Severin, sunt bungalow-uri capabile să cazeze doi adulti si doi copii.

Satul lacustru de la Berzasca este unic, la fel ca şi locul unde este amplasat, Clisura Dunării fiind cel mai spectaculos defileu al fluviului.

Alte 15 case lacustre vor fi construite anul viitor la Berzasca, în oglindă. O altă firmă se va ocupa de lucrările celei de-a doua faze a proiectului, complexul Pelican. O a treia etapă a proiectului include şi un restaurant.

sursa: businessmagazin.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.