„Ați fi putut fi Belgia Estului, dacă n-ar fi dat peste voi blestemul comunismului. Iar Banatul, cu toate formele lui de relief și cu bogățiile solului și subsolului său, ar fi fost, astăzi, o Bavarie în miniatură a aceleiași Europe Răsăritene!”, avea să-mi spună, cu tărie în glas, interlocutorul meu venit de departe. Povestea se petrecea cu vreo cinci ani în urmă și am avut atunci senzația că, pe lângă unele adevăruri din frazele sale, exista și o doză palpabilă de exagerare în reacția bărbatului, totuși, cât se poate de sinceră.
Omul, un belgian trecut binișor de 70 de ani, dar care se ținea încă impecabil în costumul său croit parcă la comandă de o casă de modă pariziană en vogue, îmi vorbea cu experiența investitorului de talie mijlocie, care văzuse destule la viața sa.
Vorbitor fluent al mai multor limbi străine și cunoscător în profunzime al spiritului european, iar asta nu din cărți, ci în urma contactului direct cu oamenii din numeroasele locuri și spații europene pe care le frecventa, Alain chiar era ferm convins că partea aceasta de Românie ar fi avut un destin fericit fără moștenirile nefaste ale anilor îndelungați de dictatură. Probabil că așa ar fi stat lucrurile, cu o altă istorie în locul celei trăite de noi, românii, după 1945.
Numai că, la fel cum viața noastră nu mai poate fi luată de la capăt, cu toate ciclurile ei senine, apropo de copilărie și de prima tinerețe, tot așa se petrec micile „detalii” care compun devenirea istorică a unei națiuni ori a unei comunități.
Nu e niciun fapt inexplicabil la mijloc că o bună parte dintre noi nu puteam să arătăm și să ne comportăm altfel decât am făcut-o în toți anii de după 1989, câtă vreme sedimentele totalitarismului au săpat iremediabil în noi vreme de jumătate de veac. Schimonosiți fizic și mental de reziduurile egalitarismului socialist, am căzut, firesc, pradă inșilor dubioși și rapace care ne-au devenit lideri, fie la centru, fie la nivel local. Așa au apărut indivizi precari, și etic, și intelectual, de tipul lui Ion Iliescu, Traian Băsescu, Victor Ciorbea, Văcăroiu, Emil Boc, sau, astăzi, al tenebrosului Dragnea, care ne-au schimbat, o dată în plus, destinele după 1990, din postura de lideri naționali.
Tot la fel au ajuns să conducă numeroase destine locale inși fără valori și însușiri morale din stirpea unor Ilie Sârbu, Adam Crăciunescu, Constantin Ostaficiuc, dar și mulți alții, cu pretenția ridicolă de conducători regionali.
Ca să fim însă corecți cu noi înșine, ar trebui să ne turnăm, la rândul nostru, destulă cenușă în cap pentru vinovățiile și neîmplinirile colective din ultimii treizeci de ani trăiți în libertate.
În fond, indivizii pomeniți mai sus reprezintă, la fel de bine, suma rateurilor noastre la nivel individual și colectiv din perioada cu pricina.
Norocul, căci există mereu așa ceva în jurul nostru, este că nu ne oprește, totuși, nimic și nimeni, în cele din urmă, să ne facem măcar de acum înainte ordine în viețile noastre de cetățeni „europeni”.
Și să ne construim, mai întâi, Banatul visat mereu în sufletele și în mințile noastre, și apoi, și acea Românie pe care ne-o tot imaginăm mai bună și mai frumoasă an după an, dar care, ca un castel de nisip din Spania — vorba unui mare povestitor —, refuză mereu să capete conturul mult dorit !