1.2 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Bănățenii sunt așteptați la Târgul de Crăciun din Budapesta, o poartă către sărbători magice. Cât costă să ajungi acolo. FOTO

Mirosuri de cârnați afumați, colaci secuieşti, castane coapte, vin dulce cu scorțișoară și clinchete de clopoței ce se vor auzi de peste tot.

Astfel vor fi întâmpinaţi toţi cei care vor păşi în celebrul Târg de Crăciun de la Budapesta. Devenit tradițional și cunoscut la nivel mondial, evenimentul atrage an de an zeci de mii de persoane din toate colțurile lumii, iar bănățenii nu lipsesc nici ei.

Organizat în Piaţa Vorosmarty, Târgul de Crăciun îşi deschide porţile anul acesta în data de 10 noiembrie. Va putea fi vizitat până în data de 6 ianuarie 2017.

Agenţiile de turism din Timişoara au pregătit excursii în capitala Ungariei special pentru acest eveniment. Astfel, o ieşire de două zile la Târgul de Crăciun din Budapesta costă 69 de euro de persoană. Preţul include transport cu autocarul, cazare în cameră dublă, mic dejun şi ghid ce vă va însoţi la diverse obiective turistice.

Prin dimensiunile sale, târgul poate fi declarat unul dintre cele mai mari de acest gen. Piața Vorosmarty, căutată în timpul verii pentru terasele sale, se transformă rapid în cele câteva săptămâni cât durează târgul, spațiul întins al pieței umplându-se cu micile chioșcuri de lemn în care se vând doar produse artizanale, decorațiuni și cadouri realizate din materiale naturale, precum şi bunătăți culinare.

Tot în piață vor fi amplasate câteva scene pe care vor avea loc spectacole diverse, de la teatru de păpuși, muzică tradițională, până la dansuri și scenete cu Nașterea lui Isus.

În anul 2008, Târgul de Crăciun de la Budapesta a fost declarat „Cel mai frumos târg din Europa” de către ziarul Sunday Sun.

Alte subiecte :

Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la Teatrul Național Timmișoara

Cu noua sa premieră, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o incursiune în subconștient. Nu pe filiera Freud, și nici pe filiera Jung, ci,...

Ciudățeniile Banatului. Episcopia românească de la Vârșeț (Serbia) are sediul la Deta (România)

Pentru cei ce încă mai au vii în memorie unele amintiri din școala generală nume ca „Dacia Felix” le amintește de...

Citește și :