12.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Bănățenii sunt așteptați la cel mai frumos Târg de Crăciun din România, care se va deschide în 18 noiembrie

Peste 80 de expozanţi din ţară şi din străinătate vor participa, începând cu 18 noiembrie, la cea de-a X-a ediţie a Târgului de Crăciun de la Sibiu, unde va fi organizat, ca şi în anii precedenţi, Atelierul lui Moş Crăciun. Odată cu deschiderea târgului, va fi aprins şi un sistem de iluminat realizat cu 28 de proiectoare arhitecturale, care a fost pus la punct timp de mai multe luni, împreună cu o echipă din străinătate.

Ediţia din acest an a Târgului de Crăciun de la Sibiu se va deschide în 18 noiembrie, de la ora 19.00, în Piaţa Mare, cu un concert de nai susţinut de Radu Nechifor, urmat de aprinderea unui sistem de iluminat, potrivit News.ro.

„Ediţia 2016 aduce în prim-plan o proiecţie grandioasă de Crăciun, o proiecţie realizată pe toate clădirile din Piaţa Mare, pornită în fiecare seară, timp de 46 zile. Pentru a realiza acest proiect a fost necesară o pregătire de luni de zile cu o echipă din străinătate şi vor fi montate 28 de proiectoare arhitecturale, care vor crea o scenă dinamică şi un aspect strălucitor al Pieţei Mari. Această proiecţie specială va fi pornită în cadrul spectacolului «Turn ON the Lights», susţinut de naistul Radu Nechifor&Friends, ca o legătură simbolică cu inaugurarea primei ediţii a târgului, în 2007, de către maestrul Gheorghe Zamfir”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

La eveniment vor participa peste 80 de expozanţi din ţară şi străinătate, cel mai mare număr de până acum, şi va fi organizat, ca şi la ediţiile anterioare, Atelierul lui Moş Crăciun, unde copiii vor putea participa la atelierul de biscuiţi, la cel de lumânări, de pictat turtă dulce sau de decoraţiuni Pixel Art.

Prima ediţie a Târgului de Crăciun din Sibiu a avut loc în 2007, când oraşul era Capitala Culturală Europeană, şi a reprezentat un proiect pilot. Ediţia de atunci a fost realizată de Barbara Schöfnagel, ataşat social al Ambasadei Austriei la Bucureşti, împreună cu Primăria Sibiu. Târgul avea, la început, 38 de căsuţe amplasate în Piaţa Mică, ajungând în prezent la peste 80 căsuţe montate în Piaţa Mare.

Fiecare ediţie a adus noutăţi, cum ar fi Atelierul lui Moş Crăciun, vizitat, în fiecare an, de peste 3.000 copii; Parcul lui Moş Crăciun; proiectul de city-break pentru evenimente, prin care hoteluri şi pensiuni din zonă oferă un pachet atractiv cu prilejul târgului.

 

Sursa: DIGI24.ro

Alte subiecte :

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Timișoara pentru TINEri!

Se apropie Ziua Națională a Tineretului, iar Primăria Timișoara a pregătit o diversitate de evenimente dedicate tinerilor, în perioada 21 aprilie...

Citește și :