„Bă, dacă nu ai bani, nu asculta muzică!”

217

Chiar dacă în exterior răzbat foarte puţine lucruri despre „bucătăria internă” a celor de la Carla’s Dreams, se pare că există destule tensiuni în sânul îndrăgitei trupe.

Solistul formaţiei, Sergiu, a făcut recent câteva dezvăluiri despre problemele care apar în cadrul trupei.

„Regulie proiectului Carla’s Dreams sunt destul de dure. Sunt câteva reguli de conduită, niciun fel de relaţii personale de ordin erotic pe seama proiectului, sunt unii care au de gând, sunt alții care nu au. Trebuie sa faci ceva, trebuie să lucrezi cu zece procente mai mult decât lucrează cel mai bun acum. Pirateria poți să o faci și atunci download de pe youtube. Lumea din păcate nu înţelege că asta costă, chiar nu insist; bă, dacă nu ai bani, nu asculta muzică. Suntem mega plictisiţi de make-up în general, mie mi-ar fi mult mai simplu să nu fac toate prostiile astea și mai ales cu toata echipa. Sunt lucruri care sunt foarte greu de transmis într-un limbaj oficial să spunem așa, sau care se pierd când utilizezi un limbaj liric deja folosit. Sunt texte dure, poate mai dure nu neapărat lingvistic, dar sunt și texte care sunt total fake, adică nu sunt facute pentru a fi comerciale. Noi în orice caz nu ne-am dezis să facem muzică ce ştim că nu o să aibă niciun fel de impact. Până acum cred că de două ori în patru ani am dat explicații despre ce am vrut să spunem”, a spus Sergiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.