7.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

B. Braun începe lucrările de la zero la cea mai mare investiție a grupului din România, în județul Timiș-video

De circa 21 de ani o mare companie germană se află pe piața românească. Câteva cifrele ar fi de ajuns pentru a vorbi de la sine. În momentul de față în jur de 800 de angajați români muncesc la B. Braun iar cifra vânzărilor în anul ce a trecut este de 66 milioane de euro. Dacă nu este suficient ar mai fi de menționat că în 21 de ani creșterea personalului a fost de 100 de ori. S-a pornit de la zece angajați și s-a ajuns la o mie.

B. Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori de produse medicale la nivel mondial, începe lucrările la cea mai mare investiție greenfield a grupului din România, la Sânandrei, județul Timiș. Proiectul COMPASS (Complex for Production, Administration, Shared Services and Regional Supplies), anunțat de companie în aprilie 2017, va cuprinde un centru regional de distribuție, un centru de cercetare-dezvoltare și servicii științifice, un centru administrativ și o nouă fabrică de soluții perfuzabile.

Dacă este vorba de soluții perfuzabile trebuie spus că expresia „curat ca în farmacie” nu va fi o vorbă în vânt ci cea mai simplă banalitate. Totul trebuie să fie curat de la întreaga fabrică până la tehnologiile cele mai noi și mai sterile. Aceste tehnologii aplicate de B. Braun sunt identice la orice unitate de pe orice punct al globului. Nu există diferențe de calitate ale produselor pe nici o piață.

Dacă totul merge conform planurilor în anul 2020 complexul „Compass”, cum se va numi unitatea de la Sânandrei, trebuie să fie gata. Și cel mai târziu la jumătatea anului 2021 vor pleca produsele pe piață. Se dorește ca 2/3 din producție să acopere necesarul românesc iar restul să se exporte pe o rază de circa o mie de kilometri în jur acoperind cea mai mare parte a necesarului celor 14 țări din jur din centrul european și a zonei balcanice. Investiția totală este de 120 de milioane de euro și va genera 250 de noi locuri de muncă.

Produse de 75 de milioane de euro vor pleca la export de aici. Un alt plan ambițios este ca pe viitor să se investească în centre de dializă ce vor asigura asistență pentru 2000 de bolnavi ce au nevoie de astfel de tratament.

Locul ales pentru noul centru complex este legat de mai mulți factori dintre care cei mai importanți sunt posibilitățile de transport din zonă dar în egală măsură centrul universitar timișorean poate asigura specialiștii necesari cu o calificare superioară. În primă etapă va fi nevoie de farmaciști, ingineri mecanici și electroniști dar și chimiști. Aceștia trebuie să stăpânescă bine cel puțin una sau două limbi străine ce le va asigura o bună integrare în producție.

O altă componentă a acestui centru „Compass” va fi partea de cercetare ce va avea nevoie de circa 60 de persoane ce pot fi din întreaga lume din orice unitate Braun din orice țară.
„Motivele pentru care am decis să extindem operațiunile noastre din județul Timiș cu o nouă investiție sunt personalul calificat și bine instruit, proximitatea unui centru universitar de top și infrastructura dezvoltată care permite accesul facil pe piețele din Europa de Sud-Est. Odată cu finalizarea acestei noi investiții, România va deveni un centru strategic și mai puternic pentru B. Braun în această regiune”, a declarat Christian Braun, CEO, B. Braun Regiunea Europa de Sud Est.

Suprafața desfășurată a proiectului va fi de 37.000 mp și vor fi create peste 250 de noi locuri de muncă.

B. Braun a pornit ca o afacere de familie în domeniul plantelor medicinale și farmaceutice și a ajuns acum la a șasea generație să plătească doar taxe în jur de 55 de milioane euro.

Alte subiecte :

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Tot mai mulți medici din ambulatoriile bănățene intră în grevă japoneză. Ce îi nemulțumește?

Tot mai mulți medici din ambulatoriile din Timiș încep să facă grevă japoneză. Ei se declară nemulțumiți de banii puțini primiți din contractele cu...

Citește și :