Avocatul Poporului a atacat Ordonanţa 13 la CCR

94

Avocatul Poporului a decis să sesizeze Curtea Constituţională în cazul OUG prin care au fost modificate Codurile penale. „Am decis să ridic excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei 13″, a anunţat, vineri, Victor Ciorbea. „Nu se justifică adoptarea OUG”, este concluzia Avocatului Poporului, care contrazice Executivul care a susţinut că ordonanţa este necesară pentru a transpune o directivă a UE.

Victor Ciorbea a explicat că directiva UE la care Guvernul face trimitere în nota de fundamentare a Ordonanţei 13 are ca termen de implementare abia aprilie anul viitor, astfel că nu se justifică „cerinţele referitoare la existenţa urgenţei şi a cazului excepţional pentru adoptarea OUG”. S-ar fi justificat utilizarea unei ordonanţe de urgenţă în situaţia în care ar fi fost declanşată procedura de ingringement împotriva României, însă nu este cazul în această speţă, a mai explicat Avocatul Poporului.

„Verificând acea directivă am constatat că termenul de implementare a acesteia este 1 aprilie 2018. Prin urmare, este un termen suficient de lung pentru a putea fi dezbătută această chestiune în cadrul Parlamentului, pe baza unui proiect de lege. Deci nu se justifică adoptatea OUG”, a spus Victor Ciorbea.

Avocatul Poporului a subliniat că „a limita abuzul în serviciu numai la încălcări aduse legii, ordonanţelor, ordonanţelor de urgenţă şi a nu ne referi la celelalte acte normative – hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale Consiliilor Judeţene, Locale – înseamnă a se scoate de sub incidenţa legii penale activitatea a aproape întregii adminstraţii din România”.

„Este adevărat că avem decizia CCR şi prin OUG s-a ţinut seama de cerinţele formulate în decizia CCR. Dar, în OUG se foloseşte, se adaugă, se menţionează, se face trimitere şi la vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau interesleor legimite ale unei persoane fizice sau juridice. Deci, se pune ori prejudiciu este mai mare de 200 de mii de lei ori se aduce o asemenea vătămare despre care vorbeam. În schimb, legiuitorul, respectiv, Guvernul nu defineşte în cuprinsul OUG ce înseamnă această vătămare gravă. Prin urmare, apare încă un element de imprevizibilitate, de incertitudine, care este contrară cerinţelor constituţionale în materie de legiferare penală”, a explicat Avocatul Poporului.

Victor Ciorbea a precizat că nu a fost contactat şi nici nu a luat legătura cu Guvernul înaintea de luarea acestei decizii.

„Nu mi-e teamă de nimic. Eu am demisionat mai mult decât oricine în ţară. Şi am făcut reforme mai importante decât oricine în ţara asta. Nu mi-e frică decât de Dumnezeu”, a declarat Victor Ciorbea.

LĂSAȚI UN MESAJ