Avionul, mijlocul de transport tot mai mult folosit de către bănăţeni. Ce destinaţii preferă

98

Trafic în creştere la Aeroportul Internaţional Timişoara! Primele două luni au reprezentat pentru Aeroportul Internaţional Timişoara o continuare a ratei de creştere a traficului aerian, în privinţa numărului de pasageri, al zborurilor, cât şi al traficului de mărfuri.

În primele două luni ale anului 2016, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat comparativ cu 2015, o creştere a numărului de pasageri cu 8%. Astfel, dacă în perioada ianuarie – februarie a anului trecut, 121.665 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul International Timişoara, iar în aceeaşi perioadă a anului 2016 au fost înregistraţi un număr de 131.869 pasageri.

O creştere însemnată apare şi la numărul zborurilor. Dacă în primele două luni ale lui 2015 – 1.701 de aeronave au aterizat sau decolat de la Timişoara, în 2016, numărul acestora a crescut cu 5%,  înregistrându-se un număr de 1.786 zboruri.

Analiza pe companii aeriene a ratei de creştere a numărului de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi pe Aeroportul Traian Vuia – Timişoara a condus la următoarele rezultate: compania aeriană Tarom a înregistrat cea mai mare creştere în primele două luni ale anului 2016 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cu o rată de creştere de 11%, urmată de compania Wizzair cu o creştere de 9% şi compania aeriană Lufthansa cu o creştere de 4%.

În perioada ianuarie – februarie 2016, destinaţiile preferate ale pasagerilor au fost Munchen, Bucureşti şi Londra, reprezentând din volumul total de pasageri ai AIT, 21%, 18%, şi respectiv 12%.

În ceea ce priveşte traficul de marfă, s-a înregistrat o creştere de 62%: de la 376 de tone in ianuarie – februarie 2015 la 608 tone în primele două luni ale acestui an.

„Indicatorii statistici din 2016 continuă trendul ascendent din ultimii doi ani şi creează premise ca în a doua jumătate a anului să mărim rata de creştere, datorită zborurilor de vacanţă programate în creştere fată de 2015 şi datorită începutului operării Ryan Air din 1 noiembrie 2016. Această creştere obligă administraţia aeroportului să creeze condiţii de infrastructură mărite, astfel încât să se asigure un transfer optim al pasagerilor din zona publică până la îmbarcarea în aeronavă”, a transmis directorul general al S.N. Aeroportul Traian Vuia Timisoara, Daniel Idolu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ