2.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Avem cu ce să ne mândrim! Cel mai fermecător peron de gară din Europa se află în Banat…

Cine nu a fredonat, măcar o dată, cunoscuta melodie ”vino iar în gara noastră mică”. Și cine și-ar fi închipuit că cel mai fermecător peron de gară e chiar pe meleagurile noastre. Iată că YouVisit.info confirmă că gara cu cu cel mai fermecător și romantic peron din Europa, se află în România, chiar în Banat.Herculane 1

Mai precis, este vorba despre Gara din Băile Herculane, pe care n-ai cum s-o confunzi cu alta din țară, când aprește trenul în dreptul peronului cu iederă, unic în România, de care s-a îndrăgostit până și împărăteasa Elisabeta (Sisi), o vizitatoare fidelă a stațiunii de pe Cerna.

Clădirea gării, a fost construită la sfârșitul secolului XIX, într-un stil baroc austriac. Istoricii spun că modelul după care a fost construită este inspirat de o cabană de vânătoare a casei imperiale austro-ungare. Dacă pe vremea aceea Franz Iosef spunea despre Herculane că e cea mai frumoasă stațiune de pe continent, acum e totul e în paragină. Și stațiune și gara au nevoie de lucrări urgente de reparații capitale, ca să poată străluci ca altădată și să nu rămânem doar cu amintirile și nostalgia după alte vremuri.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :