Autostradă nouă în regiunea de vest! Românii vor ajunge în Ungaria pe un nou drum de mare viteză

2578

Cel mai vestic tronson al Autostrăzii Transilvania ar putea fi scos din nou la licitaţie în următoarele două săptămâni, potrivit oficialilor de la Drumuri. Împărţit acum în trei loturi, sectorul de autostradă care va lega România de Ungaria este estimat acum la peste 900 de milioane de lei.

Documentaţia pentru tronsonul Suplacu de Barcău – Borş din Autostrada Transilvania a fost trimisă spre validare la ANAP iar în două săptămâni ar putea fi publicată în SEAP, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Companiei de Drumuri.

Aceştia au adăugat că valoarea estimată pentru construcţia celor 60 de kilometri ai tronsonului depăşeşte 900 de milioane de lei.

Tronsonul Suplacu de Barcău – Borş va fi împărţit în trei loturi la noile licitaţii:

Lotul 1 Suplacu de Barcău – Chiribiş (km 4+200 – km 30+550)
Lotul 2 Chiribiş – Biharia (km 35+500 – km 59+100)
Lotul 3 Biharia – Borş (km 59+100 – km 64+450)

Primul lot, în lungime de 26,35 kilometri, este cel la care au lucrat şi americanii de la Bechtel, înainte de rezilierea contractului pentru Autostrada Transilvania. Pe celelalte două loturi nu au fost efectuate lucrări, au precizat oficialii de la Drumuri.

După rezilierea contractului cu Bechtel, construcţia tronsonului Suplacu de Barcău – Borş a fost atribuită constructorului spaniol Corsan pentru suma de 701 de milioane de lei, fără TVA. Contractul cu spaniolii a fost însă reziliat pe 17 noiembrie 2016, din cauza mobilizării slabe de pe şantier.

Tronsoanele Suplacu de Barcău – Borş şi Suplacu de Barcău – Mihăieşti din Autostrada Transilvania ar putea fi construite cu bani europeni, potrivit ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. În prezent, din această şosea de mare viteză, Uniunea Europeană finanţează execuţia secţiunii Câmpia Turzii – Târgu Mureş.

sursă: economica.net

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Poli 21 Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.