12.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Austriecii, cu un pas înaintea Primăriei Timișoara! Ei se gândesc la o inedită sărbătoare pentru timișoreni! – VIDEO

Fără nici o îndoială, suntem din nou pe locul doi: austriecii propun sărbătorirea, la Timișoara, a 300 de ani de când au reluat stăpânirea Banatului de la turci, înainte de orice inițiativă a edililor orașului.

Excelența Sa Gerhard REIWEGER, ambasador al Republicii Austria în România, dă o lovitură de imagine Primăriei Timișoara. Aflat într-o scurtă vizită în urbea noastră, la finalul săptămânii, domnia sa le propune oficialilor primăriei să aniverseze 300 de ani de când Timișoara a trecut de sub dominație turcească sub stăpânire austro-ungară. Propunerea i-a luat pe nepregătite pe cei din conducerea primăriei timișorene. Primarul Nocolae Robu le-a dezvăluit reprezentanților mass-media locale intenția austriecilor, înainte de a stabili ceva concret în acest sens.

Deocamdată totul e la stadiu de propuneri, de ”ne gândim să” și de ”vom face”. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, spune că va colabora cu cu Ambasada Austriei în România, dar îi va invita și pe oficilii din Turcia să participle la evenimentele pe care le va organiza, evident împreună cu cetățenii orașului. Robu nu a putut preciza la ce evenimente s-a gândit și nici o dată sau o perioadă anume când se vor organiza manifestările legate de sărbătorirea celor 300 de ani de când austriecii ne-au ajutat să-i dăm afară pe turci din Timișoara și din Banat.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Alex Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Ziua internațională a securității și sănătății în muncă

ITM TIMIȘ organizează luni, 29 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul instituției din loc. Giroc, str. Calea Timișoarei nr....

Citește și :