Au spart o casă și un magazin, de unde au furat tot ce au găsit

235

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a doi bărbaţi bănuiţi de furturi din locuinţe şi societăţi comerciale şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, este vorba despre doi bihoreni cu vârste de 26 şi 47 de ani, ambii din localitatea Călacea, bănuiţi că, în perioada 1 – 12 decembrie 2016, în timp ce proprietarul nu se afla la domiciliu, ar fi golit o locuinţă din localitatea Ucuriş de unde au furat îmbrăcăminte, un boiler electric, o maşină de spălat, o butelie de aragaz, o betonieră, precum şi alte scule, provocând un prejudiciu estimat la aproximativ 20.000 lei.

Ulterior, în noaptea de 30 spre 31 decembrie anul trecut, cei doi au intrat şi într-un magazin din Călacea de unde au furat seiful cu 2.300 lei, alţi 200 lei din casa de marcat şi aproximativ 100 de pachete de ţigarete de diferite mărci.

Hoţii au fost identificaţi în decurs de câteva săptămâni, iar pe 28 ianuarie, în acest an, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, poliţiştii au descins în percheziţii la patru adrese din Călacea şi la o locuinţă din comuna Craiva, judeţul Arad, unde au găsit mai multe bunuri, obiecte şi înscrisuri furate din magazinul călăcean şi imobilul din Ucuriş.

„Totodată, la domiciliul bărbatului de 47 de ani a fost descoperită şi ridicată în vederea cercetărilor o armă din categoria armelor neletale, supuse regimului autorizării, precum şi 13 cartuşe, muniţii ce fac parte din categoria celor interzise, deţinute ilegal de cel în cauză”, se precizează în informare.

Imediat după percheziţii, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore iar ulterior plasaţi sub control judiciar pe o durată de 60 zile.

„Prejudiciul a fost recuperat parţial, fiind dispusă, totodată, confiscarea specială a bunurilor a căror deţinere este interzisă de legea penală, respectiv a armei neletale supuse regimului autorizării, precum şi a cartuşelor”, se arată în comunicat.

Dosarul a fost înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, cu propunere de trimitere în judecată a celor două persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.