Au câștigat un fundaș, dar pierd un atacant!

204
elek acs poli

Un croat este primul transfer din străinătate pentru ACS Poli Timișoara în acest sezon. Leo Leopold Novak a bătut luni palma cu alb-violeții pentru un contract valabil până la finalul stagiunii. În același timp Poli l-a pierdut pe atacantul Robert Elek.

Sosesc întăririle pentru prim-divizionara pregătită de Ionuț Popa. Primul nume confirmat este cel al unui fundaș. Un apărător stânga în vârstă de 25 de ani ce provine din campionatul Croației. Leo Leopold Novak este oficial de astăzi jucător lui Poli. Acesta a semnat un contract valabil până la finalul stagiunii.

Novak nu este la prima aventură în campionatul intern. A mai evoluat pentru FC Brașov în returul sezonului 2014-2015. Ultima sa echipă a fost gruparea bosniacă NK Vitez. Are în CV partide pentru Hajduk Split (Croația), NK Zagreb (Croația), Hrvatski Dragovoljac (Croația), Zmaj Smakarska (Croația) și St. Truiden (Belgia).

Evaluat de site-urile de specialitate cu o cotă de piață de 200.000 de euro, croatul poate acoperi și posturile de mijlocaș stânga sau mijlocaș la închidere. De altfel pentru ultima sa echipă, NK Vitez, a fost folosit în special mijlocaș stânga.

În schimb alb-violeții au rămas fără o piesă importantă. Atacantul Robert Elek și-a reziliat contractul cu gruparea bănățeană și a plecat de la Timișoara. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a avut relații tensionat cu oficialii în perioada trecută, fiind chiar trimis la echipa secundă. Ulterior a fost cooptat din nou în lot și chiar a jucat în meciul de sâmbătă cu CFR Cluj.

Poli rămâne astfel descoperită pe postul de atacant și trebuie să găsească rapid o soluție. Elek a marcat 21 de goluri pentru alb-violeți într-un sezon și jumătate petrecut pe Dan Păltinișanu. Atacantul originar din Târgu Secuiesc a fost transferat la Timișoara în februarie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.