Atenţionare de la Primăria Reşiţa: cine nu curăţă zăpada, primeşte amendă

53

A venit iarna, iar autorităţile locale din Reşiţa vor să se asigure că trotuarele şi străzile din oraş sunt curăţate de zăpadă. Astfel, Primăria Reşiţa le atrage atenţia cetăţenilor, atât persoanelor fizice cât şi celor juridice, că au obligaţia să cureţe zăpada din jurul proprietăților pe care le dețin.

„Proprietarilor/locatarilor/administratorului le revine obligația să curețe de pe aleile și trotuarele din jurul imobilelor zăpada și gheața, imediat după depunere. În cazul nerespectării prevederilor stabilite prin cele două hotărâri de consiliu local, primăria Reșița va aplica amenzile contravenționale cuprinse între 500 și 2500 de lei”, transmite Primăria Reşiţa.

De asemenea, autorităţile locale au şi ele obligaţii.

„Autoritățile publice, instituțiile publice și private, operatorii economici, asociațiile guvernamentale, persoanele juridice și fizice au obligația să asigure în jurul sediilor în care își desfășoară activitatea, pe o distanță de cel puțin 5m sau după caz până la marginea suprafeței carosabile, curățirea zăpezii și a gheții de pe trotuare, asigurând astfel o circulație normală a pietonilor”, mai transmit reprezentanții Primăriei Reşiţa.

Primăria municipiului are propriul serviciu de deszăpezire şi spune că este pregătită să intervină la nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ