Atenţie, şoferi! Viscol şi posibilitate de polei în vestul ţării

575

Şoferii care circulă pe drumurile din vestul ţării trebuie să fie prudenţi. Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de vineri până sâmbătă dimineţa la ora 03:00.

Vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă, mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Rafalele vor depăşi 55 – 65 de kilometri pe oră şi pe arii restrânse 70 – 75 de kilometri pe oră. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte, va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

În zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla cu peste 90 – 100 de kilometri pe oră, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri, transmite ANM.

Există de asemenea riscul de formare a poleiului, iar reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au unele recomadări pentru şoferi.

“Pentru prevenirea unor evenimente neplăcute ce pun în pericol siguranța circulației pe drumurile naționale și autostrăzi, se impun următoarele:
– reducerea vitezei până la evitarea oricărui risc,
– mărirea distanţei în mers şi
– folosirea corespunzătoare a luminilor.

Pe autostrăzi trebuie respectate şi alte reguli specifice:

– NU opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă!
– porniţi luminile de avarie în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice și echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul
în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!

În zona de munte și acolo unde stratul de zăpada s-a așternut deja, recomadăm echiparea mașinii cu cauciucuri de iarnă și cu echipament specific de intervenție în cazul unor evenimente nedorite”, transmite CNAIR.

Echipajele de deszăpezire sunt pregătite să intervină. Doar în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, pe reţeau de drumuri naţionale şi autostrăzi s-a acţionat cu 377 autoutilaje şi s-au răspândit 1.106 tone material antiderapant şi 0.6 tone CaCl.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.