15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Atenție, medici rezidenți! Concursul de rezidențiat vine cu noutăți-VIDEO

Absolvenții de Medicină mai au la dispoziție doar 4 zile, până la susținerea mult așteptatului concurs. Ministerul Sănătății anunță câteva modificări în curiculele de pregătire, ale viitorilor medici rezidenți.

Concursul de Rezidențiat 2016 vine cu noutăți pentru absolvenții care îl promovează. O serie de specialități a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene.

Astfel, mai multe comisii de specialitate ale Ministerului Sănătății, au solicitat armonizarea curiculelor de pregătire cu cele europene, ceea ce a dus la decizia de a reveni la duratele de pregătire avute anterior anului 2010 sau majorarea duratei de pregătire. În opinia specialiștilor, majorarea este susținută de faptul că și în celelalte țări ale Uniunii Europene există o tendință generală în acest sens, tendință agreată și de Uniunea Europeană a Medicilor Specialiști.

Câteva dintre specialitățile la care crește durata rezidențiatului sunt: chirurgie toracică (de la 5 ani la 6 ani), cardiologie (de la 5 ani la 6 ani), endocrinologie (de la 4 ani la 5 ani), gastroenterologie (de la 4 ani la 5 ani), geriatrie şi gerontologie (de la 4 ani la 5 ani). Întreaga listă de specilități se găsește în Ordinul nr. 1109/2016 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.

Demersul Ministerului Sănătății de revizuire a duratelor de pregătire a fost susținut și de Colegiul Medicilor din România.

O altă noutate este înființarea specialităților care vizează patologia pediatrică. Astfel, au fost create noi specialități: cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie și hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică. Curricula pentru acestor noi specialități este în curs de elaborare, având trunchi comun cu specialitatea pediatrie în primii ani.

Pentru medicina dentară s-a înființat, la solicitarea Colegiului Medicilor Dentiști din România, specialitatea de pedodonție, cu o durată de pregătire de 3 ani, transmite Ministerul Sănătății.

Anul acesta, concursul de rezidențiat va avea loc în data de 20 noiembrie în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu clasificare unică pe țară.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :