Atac la universităţile de medicină! Şi cea din Timişoara e vizată

1330

Un atac neaşteptat asupra tuturor universităţilor de medicină şi farmacie din ţară, dar şi asupra întregului sistem de sănătate publică vine din partea unuia dintre liderii PNL, Viorel Cataramă.

„De ce trebuie sa plătim noi din banii noștri studiile unui viitor medic timp de șase ani, ca să plece imediat în străinătate. Deci tot învățământul superior ar trebui privatizat, inclusiv parțial învățământul mediu și învățământul primar”, a afirmat sâmbătă Cataramă.

viorel-cataramaCât privește domeniul sănătății, el a spus că „degeaba facem 3.500 de euro salariul medicilor, dacă, în continuare, la o operație se folosesc de o sută de ori mai multe tampoane decât sunt necesare, dacă se cumpără utilaje sau aparate de 10 milioane de euro care stau nefolosite”.

În opinia sa, ar trebui privatizat tot sistemul de sănătate.

„Toate spitalele trebuie privatizate, cu excepția situațiilor de urgență, care trebuie sa rămână la stat”, a susținut Cataramă.

El a adăugat că oamenii de afaceri care au demonstrat performanță în România pot intra în structurile de conducere ale administrației locale și centrale.

„Trebuie să apreciem acești oameni de afaceri, nu trebuie sa-i eliminăm și sa-i folosim numai ca sponsori pentru activitățile noastre”, a mai precizat Cataramă.

1 COMENTARIU

  1. Marturisesc ca are o logica in ceea ce afirma si nici nu este primul care face afirmatii de acest gen, au mai fost afirmatii de genul de a obliga studentii sa lucreze in tara un anumit numar de ani, personal cred ca s-ar putea rezolva ceva cu imprumturi de stat pentru studii, cum se practica in aproape toate tarile foarte dezvotate ale UE.Personal si eu am convingerea ca coruptia cea mai mare din sanatate nu consta in plicul si banii din buzunarul asistentelor si al medicilor ci in achizitii supraevaluate, in lipsa manusilor si dezinfectatntilor date celor care lucreaza efectiv desi ele se „achizitioneaza” cel putin pe hartie, la preturi astronomice, in aparatura care sta cu anii nedezpachetata ca nu este unde sa fie instalata sau nu este specialistul care sa o foloseasca si asa mai departe.

Dă-i un răspuns lui K'melia Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.