10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

ASU Poli „a luat Lumină” și se apropie de Liga a doua!

Ciudat e fotbalul în Liga a 3-a. ASU Poli a revenit în fotoliul liderului după o săptămână în care și-a dus propriii suporteri de la extaz la agonie și înapoi. ”Băieții în ghete” au câștigat în Vinerea Mare derbi-ul seriei vestice cu Performanța Ighiu, scor 5-1.

Echipa druckerilor sărbătorește Paștele din postura de lider al seriei C4 grație succesului reconfortant pe care ASU Poli l-a obținut vineri seara. Revenită pe Știința după ”vizita” de o etapă pe Dan Păltinișanu, gruparea viola a tranșat disputa cu Performanța Ighiu. S-a încheiat 5-1 pentru bănățeni într-un derbi greu de anticipat la startul sezonului. Ambele cluburi sunt nou-promovate în eșalonul al treilea și au ajuns să își dispute promovarea. Lucru care spune multe despre nivelul ligii…

Cea mai bună defensivă a seriei, cea a oaspeților, a încasat cinci goluri pe Știința. Bădăuță a semnat o triplă în minutele 15, 31 și 33, rezolvând soarta meciului încă de la pauză. Același Bădăuță a marcat și golul patru la un minut de la reluare, iar imediat a fost co-autor la reușita lui Vucea din minutul 53. Golul de onoare al echipe vizitatoare a fost marcat de Oară în minutul 69.

ASU Poli va reveni în runda următoare în județul Arad, la Ineu, acolo unde a cedat neașteptat la Sebiș în etapa anterioară și pierdut prima poziție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Copiii de la Spitalul Louis Țurcanu, „pui de cuc” într-o altă clădire a Consiliului Județean. Începute acum un deceniu, lucrările la noul...

În luna mai se împlinesc 10 ani de când au început lucrările la Corpul B, noul corp al Spitalului de copii „Louis Țurcanu”. Clădirea...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :