Are nevoie Guvernul de o minune? Miniştri, la coadă la pupat moaşte!

359

Patru miniştri din Guvernul Tudose au participat la manifestările din Târgovişte, dedicate Sfântului Nifon, considerat mare făcător de minuni.

Adrian Ţuţuianu, ministrul Apărării, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Mihai Fifor, ministrul Economiei, şi Răzvan Cuc, de la Transporturi, au asistat la slujba de la Catedrala Mitropolitană şi apoi s-au închinat şi au sărutat moaştele.

În timpul slujbei, preotul chiar i-a nominalizat pe miniştri, mândru de a-i avea printre credincioşii veniţi să se închine la moaşte.

Printre cei care au mai sărutat moaştele vineri s-au mai aflat şi deputatul PSD Leonard Badea, preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi parlamentarul Titus Corlăţean.

Sfântul Nifon a fost patriarh al Constantinopulului şi mitropolit al Ţării Româneşti. Despre el se spune că i-a proorocit lui Neagoe Basarab că va fi domn. Peste ani, Neagoe Basarab i-a adus moaştele de la Muntele Athos. Relicvele sfinte au fost aşezate mai întâi la Mănăstirea Dealu, apoi la Curtea de Argeş. Din 2009 au fost mutate la Târgovişte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.