Arcul lui Noe. Soarta grădinilor zoologice în război

69

Heck, directorul grădinii zoologice din Berlin pe vremea când ai lui încercau să cucerească lumea, și-a luat arma și s-a dus la cuștile maimuțelor. Babuinul, un vechi prieten de-al său, stătea gârbovit sub gratiile cuștii. Heck ridică pușca și o îndreaptă spre maimuță, fixând vârful țevii la câțiva centimetri de capul ei. Babuinul, cu un gest blând, împinge țeava puștii deoparte. Heck, vizibil marcat, îndreaptă din nou arma spre ea. Babuinul repetă gestul cu acceași tandrețe. Heck, tot mai tulburat, mai face o încercare. Babuinul îl privește mut în ochi, după care Heck descarcă arma.

Povestea redă doar una din sutele de scene dramatice trăite de animalele grădinilor zoologice în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În Berlinul bombardat de aliați, Heck și-a sacrificat babuinul, la care ținea atât de mult, pentru a-i curma suferința provocată de rănile bombardamentelor. În alte situații, animalele au pierit mistuite de flăcările provocate de bombele incendiare, pulverizate de obuze, strivite sub dărâmături, în urma hemoragiilor interne provocate de suflul exploziilor ori pur și simplu împușcate din amuzament sau pentru a fi mâncate.

Măsura măreției unei nații, spunea Mahatma Gandhi, și gradul ei de progres moral sunt date și de felul în care își tratează animale. Pe timp de pace. Pe timp de război, testul este și mai elocvent. Câteva pilde:

Kuweit

Când trupele irakiene au invadat Kuweitul, pe 2 august 1990, și-au tras sufletul și la grădina zoologică din suburbia capitalei micului emirat. Imediat după invazie, însă, angajații grădinii au trebuit să o abandoneze, lăsând de capul lor 493 de păsări, 208 mamifere și 34 de reptile.

Soldații irakieni ajunși la fața locului au împușcat, fără discriminare, și păsări, și mamifere, victime căzând inclusiv un tigru, doi leoparzi, trei lupi și un orangutan. Mai mult de atât, când trupeților lui Saddam li s-a făcut foame, au împușcat și gazelele. Și le-au mâncat. Au urmat zebrele, împușcate pentru a hrăni leii, mai privilegiați. Tablou e completat de Azizor, un elefant solitar care a supraviețuit carnagiului și care umbla de colo colo rănit de un glonț în umărul drept, și de o maimuță șchioapă, împușcată din amuzament de un general irakian.

Până la sfârșitul invaziei, bravii soldați irakieni au mâncat trei sferturi din speciile comestibile ale grădinii zoologice kuweitiene. Animalele care au supraviețuit, printre care: cinci lei, doi tigrii și trei urși sirieni, au fost închise în cuști și găsite șapte luni mai târziu, moarte de foame și de sete, de către yankei. În toată această perioadă, hipopotamii au zăcut în aceeași apă sălcie din bazinul grădinii.

Arca Babilonului

A urmat apoi „revanșa”: aviația americană a bombardat Bagdadul în martie 2003, grădina zoologică din capitala irakiană transformându-se într-un adevărat teatru de război. Când raidurile s-au mai rărit, localnicii au invadat grădina, furând cam tot ce se putea, inclusiv chiuvete de toaletă. Pentru a-și potoli foamea, oamenii au omorît și animale, scăpând, ca într-o selecție naturală, doar carnivorele mari, lăsate însă de izbeliște, în cuștile lor, fără apă și fără mâncare.

Familiarizat cu întâmplări de genul acesta, Lawrence Anthony, un medic din Africa de Sud, a organizat o misiune de salvare. Când a ajuns la grădina zoologică din Bagdad, numărul păsărilor și mamiferelor scăzuse de la 650 la 30, starea lor fiind deplorabilă. Un reporter l-a întrebat de ce salvează animale când în jurul lui mor atâția oamenii. Răspuns lui Anthony a fost scurt: „Atâta timp cât oamenii țin în captivitate animale sălbatice, ei trebuie să și răspundă de soarta lor.”

Distracțiile mujahedinilor

Deceniile de război civil între diferitele facțiuni din Afghanistan au avut urmări dezastruoase nu doar asupra populației civile, ci și asupra animalelor. Cele mai afectate au fost necuvântătoarele grădinii zoologice din capitala țării, Kabul, care, între 1992 și 1996, după retragerea trupelor sovietice din Afghanistan, în 1989, a fost practic „curățată” de mujahedini. Clădirea principală a grădinii zoologice și acvariul au fost distruse de bombardamente, iar jumătate dintre cuști, distruse.

Combatanții au împușcat animalele, printre care multe căprioare și iepuri, și pentru a le mânca. Una dintre vedetele grădinii, Marjan, un leu bâtrân cu un singur ochi, a orbit complet de la o grenadă aruncată de un soldat după ce un coleg nesăbuit al său a intrat în cușca leului și a fost sfâșiat de acesta. Alte scene „de amuzament” ale luptătorilor de gherilă afgani: o grenadă aruncată lângă un elefant și un urs împușcat în picior. Tot acest tablou grotesc e completat de animalele lăsate să înghețe din lipsă de combustibil pentru încălzirea cuștilor în plină iarnă.

Într-un final, ministrul taliban al justiției a făcut o vizită la decimata grădină zoologică din Kabul și a cerut să i se spună ce lege a Islamului sancționează protecția animalelor.

Zoo logica

În prezent, organizațiile de profil inițiază acțiuni de salvare a animalelor aflate în zone de conflict sau în regiuni afectate de calamități naturale, pentru a sensibiliza opinia publică.

Trecutul problemei este însă prea puțin cunoscut. Din mai multe motive. Istoricii nu prea scriu despre daunele create grădinilor zoologice de războaie pentru că acestea nu țin partea glorioasă a poveștii. Așa că se feresc sau se fac că uită ce s-a întâmplat. Un alt motiv ar fi discrepanța: politologii nu sunt preocupați de grădini zoologice iar zoologi nu scriu despre politică. Chiar dacă istoria e plină de drame cu animale captive prinse între beligeranți.

Europa Centrală și de Est

Când în septembrie 1939, trupele naziste au invadat Polonia declanșând cel de Al Doilea Război Mondial, ele au distrus nu doar orașele, ci și instituțiile culturale, inclusiv grădinile zoologice. Așa s-a întâmplat în toată Europa Centrală și de Est. În plus, ca răsplată pentru faptele lor de arme, oamenii lui Hitler au confiscat și valori de tezaur din muzee, inclusiv animale din grădini zoologice.

Belgrad

Grădina zoologică din Belgrad a fost înființată în iulie 1936. În scurt timp, a devenit locul de promenadă preferat al belgrădenilor. Printre primii locuitori ai grădinii: lei, leoparzi, uși bruni și polari, lupi, maimuțe, capre negre, bizoni, căprioare, berze,  fazani, bufnițe, pelicani și papagali.

În 1941, grădina zoologică din Belgrad a fost distrusă de bombardamentele aviației militare germane. Scena este ilustrată de regizorul Emir Kusturica, în celebrul său Underground.

Belgrădenii care locuiau în clădirile apropiate grădinii s-au refugiat acolo crezând, naivi, că locul nu va fi țintă a bombardamentelor. Mișcarea le-a fost multora fatală. Dana Savkovic-Gligorić, fiica directorului de atunci a grădinii zoologice din Belgrad, martoră la eveniment, povestește cum animalele erau proiectate în aer de suflul exploziilor. Scena de care își amintește în mod special e cea a unui elefant care a fost pur și simplu pulverizat de proiectile. Animalele care au scăpat din cuștile distruse și prezentau un pericol pentru oameni au fost omorâte, pentru a evita o tragedie și mai mare. Printre puținii supraviețuitori: hipopotamul Buca și aligatorul Muja.

Războiul a conferit grădinii zoologice din Belgrad și o caracteristică crudă: în 1944, a fost bombardată și de Forțele Aliate.

Budapesta

În preajma Crăciunului din 1944, grădina zoologică din Budapesta, înființată în 1866, a devenit scena unor lupte crâncene. Ele au durat până pe 13 ianuarie 1945. Până atunci, însă, mai toate animalelor au pierit. „O parte a lor a murit de gloanțe, de explozii, de schije, de presiune ori de foc. Pe Casa din lemn a Bizonilor a căzut o bombă incendiară și toate animalele au murit mistuite de flăcări. Aceeași soartă au avut-o și locuitorii Casei Girafelor, iar  Sziám, legendarul elefant al grădinii, a murit de suflul unei explozii, mai exact, de hemoragia internă provocată de acesta”, scrie pe site-ul instituției din Ungaria.

Depozitul de furaje al grădinii a suferit daune încă de la începutul asedierii Budapestei. Însă, chiar dacă mâncarea ar fi fost suficientă, hrănirea animalelor în timpul acelor zile era extrem de periculoasă: unii dintre îngrijitori au murit în timp ce mergeau să dea de mâncare animalelor, conștienți de riscul pe care și-l asumă.

O altă problemă o constituia încălzirea: prin geamurile sparte, ușile rupte și pereții sparți bătea vântul rece, nici nu prea aveai cum să încălzești clădirile. În multe locuri, până și cazanele se distruseseră. Astfel, în iarna grea a lunii ianuarie, crocodilii din partea de nord a Casei cu Palmieri pur și simplu au înghețat în bazine.

În haosul războiului, mulți budapestani au intrat în grădina zoologică și au devastat-o, omorând animalele comestibile rămase în viață. Era foamete în cel mai tragic sens al cuvântului, iar la finele asediului, serviciile publice din oraș erau în colaps. „Locuitorii din preajmă, înarmați cu cuțite și topoare, au atacat grădina zoologică și au luat cu ei tot ce era cât de cât comestibil. Așa au pierit oile, caii, cerbii, căprioarele, dar și o parte a antilopelelor și a cangurilor. Au spart acvariile și au luat cu ei peștii prinși în apa de mare ce se revărsa.”

La sfârșitul războiului, dezastrul a fost total: au pierit nu doar majoritatea animalelor, dar s-a distrus și o mare parte a clădirilor.

Leningrad

Pe 8 septembrie 1941, trupele germane au reușit să încercuiască Leningradul și să înceapă asedierea orașului, care a durat mai bine de doi ani și patru luni, până pe 27 ianuarie 1944. Oficialii grădinii zoologice au reușit însă să transfere o parte a animalelor la Kazan. O parte a celor rămase, printre care și elefantul Betti, au murit în timpul primelor atacuri germane, din septembrie 1941.

Unele animale au supraviețuit războiului, cum s-a întâmplat și cu hipopotamul Krasavica. În timp ce în Leningrad foamea, frigul și războiul pusese capăt vieții a aproximativ un milion de oameni, îngrijitorul lui Krasavica („Frumosul”) a reușit să salveze viața hipopotamului, aducându-i apă din râul Neva, aflat în apropierea grădinii zoologice.

Talin

Grădinile zoologice din Europa Centrală și de Est au avut de suferit nu doar efectele directe sau indirecte ale războiului, dar și cele ale luptelor succesive politice și ideologice. Așa s-a întâmplat și cu grădina zoologică din Talin, inaugurată la două zile după semnarea celebrului Pact Molotov-Ribbentrop (23 august 1939).

Când Uniunea Sovietică a anexat Estonia, în 1940, grădina zoologică din Talin a intrat sub tutela Consiliului Local al orașului. A început însă războiul și orice plan de dezvoltare își pierduse noima. După război, grădina a fost condusă când de oamenii KGB-ului, când de oficiali ai Partidului Comunist. Toți, însă, erau trimiși acolo „la munca de jos”, pentru a ispăși o pedeapsă primită pentru cine știe ce ofense aduse mai marilor zilei. Așa că prioritatea numărul 1 pentru fiecare directoraș numit de Moscova era să scape cât mai repede de acolo.

Problema cea mai mare era că toți acești acești directori ascultau cu religiozitate directivele primite de la Centru, printre care și cea care presupunea, în spiritul botanistului Ivan V. Michurin, ca noile specii să fie create prin hibridizare. Criza a durat până în 1961, când director a ajuns zoologul de origine maghiară Károly Stern, care a reușit să facă abstracție de programul de hibridizare.

Apusul

Nu doar raidurile aeriene sau proximitatea frontului aducea sfârșitul animalelor din grădinile zoologice. Adeseori, ele erau sacrificate din teama că, scăpate din cușcă, ar putea pune în pericol securitatea localnicilor. În consecință, conducerile grădinilor zoologice decideau eutanasierea animalelor periculoase (carnivore mari, șerpi, păianjeni ș.a.), așa cum s-a întâmplat în Londra (1940) și la Berlin (1945).

Londra

Societatea Zoologică londoneză a avut în administrare două grădini zoologice: una în Regent Park, înființată în 1828 (London Zoo de mai târziu), și alta în Whipsnade, situată la vreo 50 de kilometri de capitala Angliei. În aprilie 1939, consiliul societății a creat un comitet special de urgență pentru a stabili măsurile imediate și de viitor care urmau a fi luate pe perioada războiului.

La două zile după invadarea Poloniei de către armata germană (1 septembrie 1939), cele două grădini zoologice britanice au fost închise prin ordin guvernamental. New York Times scria în ediția sa din 2 septembrie 1939 că toate insectele și toți șerpii veninoși, precum și un exemplar din letalul păianjen „Văduva neagră”, toate aflate în administrarea grădinii zoologie din Londra, au fost omorâte pentru a nu scapă în cazul unui raid aerian.

Apoi, animalele grădinii londoneze au fost transferate la Whipsnade. Ba-Bar, puiul de elefant al grădinii, a bătut și el drumul până acolo. Odată cu el în noul domiciliu au ajuns și doi urși panda uriași, patru din cei opt cimpanzei care distrau copiii cu petrecerile lor zilnice, zebrele și orangutanii.

În perioada 1939-1944, în grădina zoologică londoneză au fost eutanasiate 188 de exemplare din diverse specii: șerpi, iguane, crocodili, pinguini, păsări, broaște, vulturi, aligatori, feline, maimuțe, lupi, oi, urși, lei și alte mamifere. Printre motive: „condițiile de război”, dificultatea întreținerii lor, lipsa de alimente, bolile, accidentele sau pur și simplu „nespecificate”.

Articolul din New York Times menționează, de asemenea, că „mii de londonezi și-au eutanasiat animalele de companie în spitale, în special câinii, care ar fi fost terifiați de focurile de armă.”

A urmat apoi The Blitz, bombardarea susținută a Londrei de către Germania nazistă, care a durat din 7 septembrie 1940 până pe 10 mai 1941, începând cu 57 de nopți consecutive de bombardamente. Până la sfârșitul lunii mai 1941, au murit mai bine de 43.000 de civili, jumătate dintre ei londonezi, peste un milion de case din capitala britanică fiind distruse sau avariate.

În toată această perioadă, grădina zoologică din Londra a fost bombardată de câteva ori, daunele variind de la un raid la altul (de la ferestre sparte la clădiri distruse în întregime). Una peste alta, comparativ cu distrugerile provocate civililor și infrastructurii, numărul victimelor în rândul animalelor a fost redus.

Berlin

Cele mai mari distrugeri din timpul celui de Al Doilea Război Mondial le-au suferit grădinile zoologice din Germania, unele fiind distruse complet, cu animale cu tot.

Grădina zoologică din Berlin este una dintre cele mai vechi din Europa. Fondată în 1841, în 1939 ajunsese să fie una dintre cele mai frumoase și mai mari din lume în privința numărului de animale pe care le deținea. Din păcate, toată munca de un secol a fost distrusă de raidurile aeriene din nopțile de 22-23 noiembrie 1943 și 29–30 ianuarie 1944 și de cele din ultimele zile ale lunii aprilie 1945, când grădina zoologică berlineză a devenit ea însăși teatru de luptă între forțele militare germane și Armata Roșie.

Din cele 12.300 de exemplare (2.150 de specii) au supraviețuit conflagrației doar 91 de exemplare. La toate acestea se adaugă distrugerea totală a circa 40 de clădiri ale instituției. Niciuna dintre grădinile zoologice importante ale lumii nu a suferit pagube de o asemenea amploare. O soartă oarecum similară au avut grădinile zoologice din Frankfurt și Dresda, faimoase și ele în epocă.

Parcul de Animale Carl Hagenbeck

Carl Hagenbeck Jr. a fost fiul unui comerciant german și creatorul faimosului Parc de Animale din Stellingen, o suburbie a Hamburgului, al doilea oraș și cel mai mare port al Germaniei în 1907, anul inaugărării parcului. Afacerile lui Hagenbeck au fost duse mai departe de primul său fiu. Parcul e unic nu doar prin concepție și design, dar și prin faptul că a fost deținut de o singură famile de-a lungul a șase generații.

Povestea parcului din Stellingen în timpul celui de Al Doilea Război Mondial e povestită însă de ce de al doilea fiu al fondatorului, Lorenz:

„Noaptea de 25 iulie 1943 a însemnat un adevărat calvar, rămânând în istorie drept „Marele Foc al Hamburgului”. O ploaie de bombe incendiare a distrus complet orașul de peste un milion de locuitori. Căldura insuportabilă și flăcările ce luminau pereții, copacii și munții de piatră ai Parcului de Animale creau un tablou ireal. Se coborâse iadul pe pământ: 300 de mii de case au fost total sau parțial distruse și nu mai puțin de 40.000 de bărbați, femei și copii au fost uciși de bombe sau au murit striviți de dărâmături. Doar cei care au trecut prin acest infern pot înțelege ce s-a întâmplat în acea noapte.”

În parc, animalele stăteau, ghemuite de teroare, în colțul cuștilor. Era evident pentru toată lumea că nu mai pot fi salvate. Pentru a le scuti de suferință, Lorenz decide împușcarea lor: „superbii tigrii siberieni, panterele negre, jaguarii, pumele, urșii, hienele, lupii și toți cei trei lei ai parcului, creaturi tratate cu multă dragoste atâția ani de zile, au trebuit să moară.” Ce agonie mai cumplită poate fi inventată pentru un iubitor de animale?

În noaptea aceea incandescentă au pierit 450 dintre cele mai valoroase exemplare ale parcului. Doi tigrii au reușit însă să scape fiind găsiți mai târziu ascunși printre dărâmături. Lorenz, însă, a trebuit să omoare și aceste două feline îngrozite, neavând unde să le mai țină.

„E exagerat să spui că leii, elefanții sau rinocerii care au scăpat în acea noapte terorizau străzile pline de ruine ale Hamburgului. Adevărul este că majoritatea adăposturilor din parc au fost dărâmate și multe animale ar fi putut fugi, dar n-au făcut-o. Din contră, toate cele care se aflau în libertate au căutat locuri care să le fie familiare. Așa s-a întâmplat și cu ultimul cal sălbatic al parcului, care, după ce o schijă i-a scos un ochi, a fugit mâncând pământul. A fost găsit mai târziu în preajma grajdului său ruinat, păscând liniștit alături de zebre. Sau maimuța recuperată de angajații parcului după ce a bătut disperată la ușa balconului unei case din Stellingen pentru a fi lăsată înăuntru…”

Roma

Grădina zoologică din Roma s-a deschis în ianuarie 1911. A fost construită cu un design conceput de firma lu Carl Hagenbeck Jr., având prin urmare multe spații în aer liber și zone stâncoase pentru lei, tigrii ori hiene. Spre deosebire de colegii lor londonezi sau berlinezi, oficialii grădinii zoologice romane nu au eutanasiat niciun animal din rațiuni de securitate publică. Spre deosebire de confrații lor din Genoa, care au închis porțile grădinii zoologice la finele anului 1940 și toate animalele care n-au putut fi vândute sau donate altor grădini zoologice au fost sacrificate, corpul lor fiind păstrat în Muzeul de Istorie a Naturii.

Rotterdam

La Rotterdam, în Olanda, grădina zoologică a fost închisă în 1940, în locul ei fiind construită una noua, la Blijdorp, deschisă în luna iulie a aceluiași an. Războiul, totuși, începuse și armata germană își urma vrerea, bombardând portul olandez înainte ca animalele să fie transferate în noua lor locație. Înainde de mutarea lor, însă, autoritățile olandeze au eutanasiat toate animalele considerate periculoase pentru securitatea publică, grădina zoologică păstrând în viață doar patru lei tineri, trei lei bătrâni și o tigroaică cu doi pui.

Belfast

Grădina zoologică din Belfast a fost înființată în martie 1934. N-a scăpat nici ea de ravagiile războiului: Ministerul nord-irlandez al Securității Publice a ordonat uciderea a 33 de animale din aceleași rațiuni de siguranță publică. Decizia a fost luată după un raid aerian din nordul Belfastului, din aprilie 1941. Printre animalele sacrificate: un vultur, doi ratoni, un tigru, un urs negru, doi urși bruni, o hienă, șase lupi, doi urși polari, cinci lei, două leoaice și doi pui de lei, scria Belfast Telegraph în ediția sa din 10 aprilie 1941.

Grădina zoologică nu a suferit însă distrugeri majore în urma bombardamentelor. Au supraviețuit atacului și câțiva elefanți, printre care și un pui, pe nume Sheila, care urma să fie eutanasiată. O femeie din nordului Belfastului a luat-o însă acasă și a îngrijit-o, până la sfârșitul războiului, în grădina din spatele casei. Totuși, detaliile poveștii, inclusiv identitatea femeii, s-au pierdut în anii de după război. În ciuda eforturilor depuse, conducerea grădinii zoologice din Belfast nu au putut da de ea sau de familia ei.

În martie 2009, însă, grădina zoologică a făcut un anunț public pentru a o găsi pe „misterioasa doamnă”, cu prilejul aniversării a 75 de ani de existență a instituției. Inițiativa a adus surpriza: pe „îngerul elefanților” o chema Denise Weston Austin și fusese una dintre primele îngrijitoare ale grădinii zoologice din Belfast după ce bărbații plecaseră pe front. Din păcate, ea a murise în 1997.

LĂSAȚI UN MESAJ