Aproape jumătate din tinerii români sunt în pragul sărăciei! Unii chiar sub acest prag…

289

Aproape jumătate dintre tinerii din România sunt expuși riscului de sărăcie, tendința fiind în creștere. Mai mult, o treime dintre tineri trăiesc în condiții de privare materială severă, proporția fiind de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, relevă datele infograficului lansat de Monitorul Social.

Potrivit documentului, din totalul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, 30,7% trăiesc în condiții de privare materială severă, iar 43,7% sunt aflați în situație de risc de sărăcie.

Pentru totalul populației României, ponderea celor aflați în risc de sărăcie este tot ridicată — 39%, dar mai mică decât în rândul tinerilor și cu tendință de scădere.

Deși România are cea mai mică rată a șomajului din UE, în privința tinerilor se înregistrează valori mult mai mari (13,1%), superioare celor mai multe țări din Europa de Est, iar din punctul de vedere al ratei ocupării, cu doar 41% dintre tineri angajați, ne situăm sub media UE, relevă infograficul.

„Posibilitățile de integrare socială ale tinerilor depind de gradul lor de pregătire pentru activitățile profesionale. Contrar unor mituri referitoare la performanțele informatice ale tinerilor români, datele Eurostat arată că, la nivel de populație tânără, ele sunt mai degrabă modeste”, se arată în comunicatul Monitorului Social.

În ceea ce privește abilitățile de lucru cu calculatorul, 24% dintre tinerii din România cu vârste între 16 și 29 de ani au îndeplinit trei sau patru activități legate de computer, în timp ce proporția în Bulgaria este de 34%, Germania — 37%, Grecia — 29%, Spania — 30%, Polonia — 34% și Suedia — 36%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.