Apel către spectatorii pasionați: participați la arhiva digitalizată a Timișoarei teatrale

202

În 1959, un mașinist al Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” din Timișoara a fost sancționat după o repetiție generală, pentru că scaunul pe care ar fi trebuit să îl repare și pe care în spectacol se așeza o actriță s-a dezmembrat sub greutatea interpretei, care s-a prăbușit pe scenă.  După ”ancheta internă” care a urmat, domnul mașinist a recunoscut că, de fapt, nu reparase scaunul respectiv.

Acesta este doar unul dintre numeroasele episoade  inedite pe care echipa proiectului ”Cercetarea istoriei teatrului timișorean”,  aflat  în derulare la Teatrul Maghiar din Timișoara, le-a descoperit în arhive, alături de scrisori, partituri și notițe foarte interesante despre repetiții și spectacole, multe dintre ele fiind documente niciodată publicate.

Proiectul ”Cercetarea istoriei teatrului timișorean” este implementat în cadrul Programului PA17/RO13 ”Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”, finanțat  prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014. Valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate acestui proiect este de 57 791 lei.

Premieră pentru Timișoara, proiectul salvează și ordonează cu mijloacele noilor tehnologii  un fond documentar generos, începând cu inaugurarea oficială a clădirii în care coabitează astăzi, într-o formula unică în Europa, trei teatre dramatice în tot atâtea limbi, română, maghiară și germană, alături de teatrul liric. Echipa de proiect are ambițiosul obiectiv   de a arhiva pe suport digital o istorie de 139 de ani de teatru la Timișoara, consemnată în afișe, caiete program, cronici, fotografii și alte documente, transformând-o într-o sursă documentară generoasă pentru cercetători și public.

O parte consistentă din fondul descoperit și arhivat provine de la colecționari și spectatori fideli teatrului timișorean. Pentru a cuprinde și această importantă resursă în cercetare, echipa de proiect lansează un apel către toți cei care dețin fotografii, caiete program, afișe, colecții de cronici sau orice alte mărturii despre istoria Timișoarei ce merită a fi cuprinse în această arhivă digitalizată, să le pună temporar sau sub formă de donație, dacă doresc, la dispoziția proiectului, la Teatrul Maghiar din Timișoara, pentru a fi digitalizate și arhivate. Sursa acestor documente va fi menționată în e-arhiva publică. Ordonate într-un sistem digital atractiv, documentele vor fi accesibile cercetătorilor și tuturor celor  pasionați de istoria teatrală a Timișoarei, pe e-platformele dedicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.