Ansambluri din 13 țări se reunesc la Timișoara pentru cea mai spectaculoasă ediție a Festivalului Inimilor!

541

Între  6 și 10 iulie, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor vor urca  circa 1.500 de artiști din Bulgaria, Chile, Columbia, Costa Rica, Republica Moldova, Serbia (două ansambluri din etnoregiuni diferite), Slovacia, Turcia, Ucraina, Ungaria și, bineînțeles, din România; la această a XXVII-a este invitat, în premieră, și un ansamblu  din Sri Lanka, însă prezența acestuia în România este condiționată de obținerea vizelor de către artiști.

”Este, cu adevărat, o imagine sublimă, caleidoscopică, a lumii cu tot ce are ea mai frumos de arătat, cu muzica, dansurile, tradițiile și  ritualurile ei și suntem extrem de bucuroși că o putem oferi, în fiecare an, publicului timișorean. Este important să ne reamintim că Festivalul Inimilor, primul eveniment românesc înscris oficial în calendarul CIOFF, s-a născut ca un gest de adâncă reverență în fața sacrificiului eroilor Revoluției de la Timișoara”, a subliniat prof. Pavel Dehelean, directorul Festivalului Inimilor și al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Ca la fiecare ediție, în seara de miercuri, 6 iulie,  scena din Parcul Rozelor va fi a gazdelor. Spectacolul va fi susținut de Ansamblul Timișul împreună cu cei mai vestiți soliști ai folclorului bănățean și cu Ansamblul folcloric „Bihorul” din Oradea.

Toate spectacolele de la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor se vor desfășura între orele  19,30 și 24,00, iar accesul publicul va fi liber, precizează coordonatorul artistic Toma Frențescu.

Festivalul Inimilor este un eveniment organizat de Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

festivalul inimilor (27)

Programul este următorul:

MIERCURI,  6 iulie 2016, ora 19:30   – PARCUL ROZELOR

Spectacol susţinut de ansamblul folcloric „Timișul” cu participarea  soliştilor vocali:

NICOLETA VOICA, PETRICĂ MOISE, CARMEN POPOVICI-DUMBRAVĂ, PETRICĂ MIULESCU IRIMICĂ, STANA STEPANESCU, DORIANA TALPEŞ, ANDREEA ALEUȘAN, GEORGIANA VIȚA, CAMELIA FLOREA, ANCUŢA FLEŞARIU, MARIA BORŢUN POPESCU, CAMELIA MIUȚESCU, CORNEL BRICI.

Ansamblul folcloric „Bihorul” din Oradea

JOI, 7 iulie 2016

ora 18,30 – Catedrala Ortodoxă Mitropolitană

Parada portului popular, defilare pe traseul: Catedrală – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor.

ora 19,30 – Parcul Rozelor

Ceremonia de deschidere a festivalului, spectacol susţinut de ansamblurile: “Edelweiss” – Deta, „Ghiocelul” – Giroc, “Armenișana”- Armeniș”, “Zestrea Gugulanilor” – Caransebeș, “Mladost” – Timișoara, Orchestra “Barbu Lăutaru” – Republica Moldova, “Przygoda” – Polonia, “Drăgan Muntean” – Deva, “Hasad”- Turcia, “Mureșul” – Tg.Mureș, ”Fundation Colombia Folklore” – Columbia, “Maria Tănase” – Craiova

VINERI, 8 iulie 2016, ora 19,30  –  PARCUL ROZELOR

Spectacol susţinut de ansamblurile: „Cununița”- Bănia, ”Lugojana” – Lugoj, „Păstrătorii Tradiției”– Pecica,  “ Păstrătorii Tradițiilor”- Șicula, „Zarandul”– Arad, „Banatul” – Timișoara,  “Hont” – Slovacia, „Doina Timișului” – Timișoara, „Ceata Junilor” – Sibiu, “Banda  Renacer” – Chile, „Timișul” – Timișoara, “Zarya”- Bulgaria, “Rey Curre” – Costa Rica, „Branislav Nušić” – Serbia

SÂMBĂTĂ, 9 iulie 2016, ora 19,30  –  PARCUL ROZELOR

Spectacol susţinut de ansamblurile: „Timișul”- tineret – Timișoara, „Cununița”- Bănia, „Kud Majdanpek” – Serbia, „Teregovana” și „Teregovița” – Teregova, “Eszterlanc” și “Bobita” –Timișoara, “Szederinda” – Tormac, “Szeged Tancegyuttes” – Ungaria, “Gorgany” – Ucraina,  “Banda  Renacer”- Chile, “Zarya”- Bulgaria, “Hont”- Slovacia, “Fundation Colombia Folklore” – Columbia, „Branislav Nušić” – Serbia, “Przygoda” – Polonia, “Hasad” – Turcia, “Rey Curre” – Costa Rica

DUMINICĂ, 10 iulie 2016

ora 11,00 – Muzeul Satului Bănăţean

Spectacol susţinut de formaţiile participante la festival.

ora 19,30 – Parcul Rozelor

Spectacol de închidere a Festivalului susţinut de formațiile  participante.

LĂSAȚI UN MESAJ