„Anormalitatea” românească

214

Adevărul este că se vorbeşte mult despre ea. Nu explică însă nimeni care-i sunt originile, zonele predilecte de manifestare, durata, eventuala ieşire de sub nefastele ei consecinţe. Atâta doar, „trăim în anormalitate” dar cu toate acestea „mergem înainte”.

Dacă te uiţi pe străzi, prin locurile publice ale aşezărilor noastre, de preferinţă oraşe, îţi pot atrage atenţia câteva lucruri, dar care nu ţin neapărat de vreo deviere gravă de la regimul firesc al desfăşurării vieţii. Se poate vorbi de o delăsare a igienei stradale, de parcuri ce par abandonate pustiei, de clădiri, foste odată magazine de elită, instituţii importante, atinse acum de dintele ruinei.

La „ţară”, pot sări în ochi uliţele pline de noroi în sezonul ploilor, gardurile „în  prăbuşire” ale anumitor case, nici ele prezentabile, în fine, s-ar mai putea adăuga la toate acestea dezordinea din nu puţine gări, chiar aspectul insalubru al unor întregi cartiere urbane.

Dar toate acestea, repet, ţin mai degrabă de componenta noastră orientală deschisă haosului şi delăsării, decât vreunei anormalităţi cu conotaţii medicale. Mai sunt şi alte popoare la care multe lucruri nu arată bine dar pentru asta nu sunt categorisite drept anormale. Şi, totuşi, despre noi se spune-e chiar şi constatarea noastră- că nu de ieri, de azi, trăim în „anormalitate”. În fapt, această stare de lucruri, care se conjugă perfect cu mai vechea zicere „ca la noi la nimenea”, e generată de ceea ce am putea numi simplu „Omul nepotrivit în orice loc l-ai  pune”.

Când mă gândesc la alăturarea de cuvinte „omul nepotrivit”, mi se conturează înaintea ochilor personaje în alcătuirea cărora intră trăsături marcat negative, cum ar fi nepriceperea, lăcomia de bunuri şi bani, înclinarea, comiterea de fraude, lipsa oricărei conştiinţe civice, neruşinare până la Dumnezeu, totul într-un climat de toleranţă al legilor.

Să trecem acum de la teorie la exemple… Elena Udrea, produs tipic al climatului de anormalitate, ajunsă, fără merite, pe apucatelea, ministru al turismului, contribuie la dezvoltarea acestuia cât ursul din pădure, în schimb, cheltuind fonduri,  face terenuri de fotbal în pantă, deci impracticabile, concepe un fel de „gondole” cu care turiştii să poată urca spre vârful pârtiilor de schi, organizează o gală de box, în rest, după capul ei, manevrează sume mari de bani, caută să intre cât mai mult în conştiinţa publică, trăieşte în lux, se îmbogăţeşte. Creează în jurul ei, prin toate excesele posibile, un climat de acută, iritantă, anormalitate. Lumea vede, înghite în sec şi resemnată spune… ”Da, e o adevărată nebunie ce se petrece”. Dar cam la atât se reduce comentariul.

Tot de climatul anormalităţii ţin, prin abuzurile comise, lipsa evidentă de merite, discrepanţa dintre poziţiile deţinute în stat şi posibilităţile intelectuale, Videanu, Blaga, Băsescu cu familia, Macovei dar şi „înalte personalităţi” P.S.D. În acelaşi areal poate fi plasată şi actuala ministră a culturii, doamna Şuteu, care nu e capabilă să vorbească cursiv româneşte. Ne putem gândi în cazul domniei sale la ignoranţă, lipsă de orizont, chiar întunecime a minţii. Şi, totuşi, oficial, ca funcţie, de-a dreptul în fruntea culturii.

Departe de doamna Şuteu nu e nici ministrul justiţiei, Raluca Prună. Ea pare mai degrabă absentă, depăşită de vălmăşagul neregulilor ce se petrec în ţară. Lasă impresia de plutire pe deasupra lucrurilor. De la revoluţie până în clipa prezentă, aceste personaje (am ales doar câteva), prin prostiile comise la pupitrul guvernării, nu oriunde, prin incompetenţa lor, prin îmbogăţiri frauduloase, au introdus mai peste tot „climatul de anormalitate”. Spun astfel, căci păpuşi trase pe sârmă, caricaturi găsim şi în administraţie, învăţământ, economie. Toţi aceştia, nu sunt cu adevărat inteligenţi, o minimă conştiinţă le lipseşte, au transformat multe lucruri în circ curat, ştiu să mintă, să înşele, să profite, să uzurpe titluri, să plagieze. Ei sunt chiar anormalitatea în marş de care ne tot plângem şi provin, fără dubii,  din totalitarismul „dejist” şi „ceauşist” care a distrus caractere şi vocaţii.

Istoria, mă tem că ne-o vor face pentru nu ştiu câtă vreme, inepţii ce-i avem acum în „faţă” şi urmaşii lor. Fără îndoială că în trecutul nostru am avut şi oameni exemplari, departe de orice excese, dornici ca totul să se dezvolte aici în cadrul solid al normalităţii. Iată portretul unuia dintre ei… „Exemplul de muncă venea de sus. Sculat la 4, luând ceaiul la 5, lucrând în camera lui până la 8, tata ieşea atunci; se ducea la minister, unde, de frica lui, soseau toţi cu noaptea în cap. Ca să nu piardă vreme prea multă, dejunul tatei se trimitea la Ministerul de Interne, unde era Preşedinţia Consiliului, într-un coş care veşnic conţinea două ouă proaspete, o cotletă de berbec sau de căprioară, doi cartofi copţi, un măr. Acolo, pe marginea biroului, mânca primind lume şi dictând la secretari. Pe urmă venea d. Radu Mihai, prefectul de poliţie, ca să-l ducă la Cameră, unde la 2 începeau şedinţele. Nu se întorcea acasă decât la 7 seara, obosit, îngrijat uneori şi adesea amărât”… E aici un fragment din chipul rămas, peste mai bine de un secol, a lui Ion C. Brătianu, realizat de fiica sa, Sabina Cantacuzino. Spre comparaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ