22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

ANM: În weekend, temperaturile vor fi mai mici cu 10 grade faţă de normalul perioadei

În zilele de sâmbătă şi duminică, în majoritatea ţării, temperaturile vor scădea cu peste 10 grade faţă de normalul perioadei, iar minimele vor ajunge la 6-8 grade.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, în ţară, temperaturile vor coborî cu peste 10 grade Celsius şi vor fi semnalate ploi, descărcări electrice şi intensificări ale vîntului.

„În weekendul acesta vorbim de o răcire semnificativă a vremii din pricina unei mase de aer rece, care va determina o scădere a valorilor termice chiar şi cu peste 10 grade faţă de ce am avut zilele anterioare, astfel încât vremea va deveni răcoroasă pentru această dată, chiar rece în nordul şi nord-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa undeva între 14 şi 24 de grade Celsius pe parcursul zilei de sâmbătă, care pare să fie cea mai rece, cele mai scăzute valori, cele de 14-15 grade se estimează a fi în partea de nord a Moldovei iar cele mai ridicate, de 23-24 de grade, în sudul ţării. Pe lângă valorile maxime, vorbim şi despre o scădere a valorilor minime. Temperaturile din cursul nopţii vor scădea destul de mult, astfel că în depresiuni vor atinge 3-4 grade, în estul Transilvaniei, dar în partea de nord a teritoriului vorbim de minime de 6-8 grade. În sud, puţin mai mult, sâmbătă spre duminică temperaturile minime vor fi de 12-13 grade chiar şi în zona Capitalei, puţin mai ridicate, pe Litoral, 13-14 grade. Deci răcire semnificativă”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Sursa citată a mai precizat că duminică, temperaturile maxime vor cunoaşte o creştere uşoară însă nesemnificativă pentru această perioadă din an. Ploile vor scădea în intensitate şi se vor semnala pe arii mai restrânse.

„Duminică vorbim de o ameliorare uşoară sub aspect termic, temperaturile vor mai creşte timid însă vremea va fi în continuare răcoroasă cu valori termice mai scăzute decât în mod normal a se înregistra la această dată adică nu se vor mai înregistra 14-15 grade însă temperaturile vor pleca de la 19 grade în nordul ţării, în estul Transilvaniei, până spre 25-26 de grade în partea de sud şi de sud-est a teritoriului. Ploile vor fi pe arii mai restrânse, nu vor mai avea potenţial convectiv, vor fi în general averse, se vor semnala prin nordul, centrul şi prin estul ţării, în zonele montane, în general cu caracter local şi pe spaţii mai restrânse în rest”, informează reprezentantul ANM.

Sursa citată a mai precizat că duminică, temperaturile maxime vor cunoaşte o creştere uşoară însă nesemnificativă pentru această perioadă din an. Ploile vor scădea în intensitate şi se vor semnala pe arii mai restrânse.

„Duminică vorbim de o ameliorare uşoară sub aspect termic, temperaturile vor mai creşte timid însă vremea va fi în continuare răcoroasă cu valori termice mai scăzute decât în mod normal a se înregistra la această dată adică nu se vor mai înregistra 14-15 grade însă temperaturile vor pleca de la 19 grade în nordul ţării, în estul Transilvaniei, până spre 25-26 de grade în partea de sud şi de sud-est a teritoriului. Ploile vor fi pe arii mai restrânse, nu vor mai avea potenţial convectiv, vor fi în general averse, se vor semnala prin nordul, centrul şi prin estul ţării, în zonele montane, în general cu caracter local şi pe spaţii mai restrânse în rest”, informează reprezentantul ANM.

În Capitală, ziua de sâmbătă va fi una de răcoroasă pentru această perioadă, vor fi înregistrate ploi, fenomene meteo care vor continua şi pe parcursul zilei de duminică.

„În Capitală vorbim de o răcire semnificativă, de la peste 30, 33, 34 de grade cât am înregistrat zilele acestea, la temperaturi maxime de cel mult 21-22 grade sâmbătă iar de duminică uşor mai ridicate, dar nici atunci nu se va apropia măcar de un normal al perioadei. Estimăm maxime de 24-26 de grade pe parcursul zilei de duminică. Dacă vor mai apărea ploi, acestea vor fi cu totul trecătoare şi slab cantitativ în cursul după-amiezii”, a declarat meteoroogul de serviciu.

Vremea răcoroasă va fi resimţită şi pe litoral acolo unde temperaturile maxime nu vor depăşi 23-24 de grade Celsius. Totodată este aşteptată o intensificare a vântului.

„Pentru zona Litoralului vorbim de o răcire semnificativă şi mai mult decât atât, aceasta va fi accentuată şi de vânt pentru că pe parcursul zilei de sâmbătă în mod deosebit vom avea şi intensificări ale vântului, de altfel nu numai în zona Litoralului ci şi în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale ce vor atinge şi poate vor depăşi 50-55 de km/h. Ca şi valori termice maxime, sâmbătă în zona Litoralului ne aşteptăm undeva la 21-23 de grade iar duminică 22-24 de grade. Apa mării 21-22 de grade”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Alina Şerban.

În zonele montane, pe alocuri temperaturile vor scădea până la valoarea de 0 grade Celsius însă ploile vor fi înregistrate doar pe arii restrânse şi vor fi de scurtă durată.

„În zona montană, dacă vorbim de răcire, vor fi valori termice în scădere şi acolo. Dacă ne raportăm la nişte vârfuri montane atunci putem vorbi de valori spre zero grade însă precipitaţiile vor fi din ce în ce mai puţine, se vor semnala mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă cam prin toate zonele, iar duminică mai mult în nordul Carpaţilor Orientali”, informează reprezentantul ANM.

Vremea se va păstra în acelaşi registru şi pe parcursul săptămânii viitoare.

„Săptămâna viitoare se pare că vremea va rămâne răcoroasă chiar dacă vom mai avea uşoare variaţii termice de la o zi la alta, adică vor fi regiuni în care vor mai creşte uşor temperaturile, regiuni în care vor mai scădea uşor în funcţie de ariile cu precipitaţii. Per total, la modul general, temperaturile rămân sub cele caracteristice acestei perioade”, a declarat meteorologul din cadrul ANM, Alina Şerban.

Sursă: zf.ro

Alte subiecte :

Aderare dar fără drepturi depline crede Alin Nica

În calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a asistat la inaugurarea uneia din cele mai importante investiții în infrastructură in partea...

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița. Dincolo de...

Citește și :