19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Angajații de la Agenția pentru Protecția Mediului Timiș amenință cu grevă pe timp nelimitat! Care este cauza nemulțumirilor…

La o săptămână distanță de la protestul angajațiilor din Agențiile de Protecția Mediului din țară, aceștia se plâng de faptul că nimeni nu i-a luat în seamă. Mai mult nimeni nu s-a catadisit să stea de vorbă cu protestatarii, pentru a avedea care sunt nemulțumirile acestora.

Ca atare, salariații Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, alături de alți colegi din cadrul Agențiilor de Protecția Mediului din țară, au înterupt lucrul astăzi, timp de două ore, între 11,00 și 13,00. Aceștia și-au manifestat astfel nemulțumirea profundă cauzată de adâncirea inechităților salariale din sistemul public, fapt care, zilnic, le diminuează nivelul de trai. Protestele sunt susținute la nivel național de Federația Sindicatelor Unite din Mediu.

Înacelaşi timp în faţa Ministerului Mediului, au protestat angajații din cadrul Agenției Naţionale pentru Protecția Mediului, APM Ilfov, APM Bucureşti, Garda Naţională de Mediu-Comisariatu Judeţean Ilfov şi Bucureşti.

Agentia Mediu - protest 1

”În prezent, salariile angajaților Agenției pentru Protecția Mediului Timiș sunt cele stabilite în lunadecembrie 2009, în contextul în care salariile colegilor noştri bugetari din aceeași familie ocupațională, care au făcut recent obiectul unor acte normative individualizate, au crescut substanțial, creându-se astfel adevărate dezechilibre în sistemul public al salarizării. Exemplificăm: Direcțiile Sanitar-Veterinare Județene, Casele de Asigurări de Sănătate Județene, Casele Județene de Pensii, Agențiile Județene pentru Plăți și Prestații Sociale, Direcțiile de Sănătate Publică, Consiliile Județene, Administațiile Județene ale Finanțelor Publice. De asemenea, şi altor categorii de bugetari, din familiile ocupaționale învățământ și sănătate, le-au fost acordate importante majorări și alte drepturi de natură salarială” se spune într-un comunicat al Agenției pentru Protecția Mediului Timiș.

”Nu înțelegem de ce suntem umiliți și nevoiți să ne cerem drepturile în stradă pentru un nivel de trai decent, atâta timp cât PROTECȚIA MEDIULUI este un domeniu de importanţă strategică, ce reprezintă vulnerabilități, riscuri şi priorități impuse conform Strategiei Naţionale de Apărare a Țării pentru perioada 2015 – 2019. Nu considerăm că este firesc să fim discriminați ca și categorie de salariați bugetari doar pe considerent numeric, toți angajații agențiilor județene și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului însumând 1845 de salariați în prezent” se mai spune în comunicat.

Agentia Mediu - protest 2

”Dacă revendicările noastre juste nu vor fi soluționate favorabil, suntem decişi să declanşăm conflictul colectiv de muncă întrerupându-ne activitatea pe timp nelimitat” amenință în cele din urmă angajații de la Agenția pentru Protecția Mediului Timiș.

Alte subiecte :

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Sarcofagul din mijlocul Timișoarei! Fostul manej imperial și epopeea sa specială

Fostul manej imperial, construit în secolul al XVIII-lea, devenit Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, urmează să fie transformat complet, în urma unui...

Citește și :