ANCHETA! Procurorul timişorean Ionela Bălan coordonează ancheta privind “gaura neagră” a banilor publici de la TVR

154

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, Ionela Bălan, actualmente delegat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instrumentează dosarul care poate provoca un adevărat cutremur în interiorul televiziunii publice.

Ancheta cu privire la “posibila săvârşire a unor infracţiuni cu ocazia încheierii de către reprezentanţii SRTV a unor contracte de prestări servicii” a intrat, de astăzi, într-o nouă etapă, după ce Ionela Bălan a decis să ceară Senatului României copii după rapoartele întocmite de către comisiile parlamentare de anchetă privind evaluarea TVR în perioada 2005-2010, împreună cu documentele care au stat la baza redactării acestora.

“Direcţia Naţională Anticorupţie desfăşoară zilele acestea în TVR o acţiune de verificare. Această acţiune vizează contracte comerciale din ultimii 10 ani. Conducerea TVR asigură tot suportul necesar pentru derularea verificărilor în bune condiţii. E firesc să înaintăm documentele. Nu au caracter secret. Există un raport al Comisiei şi o serie de stenograme care sunt păstrate în arhiva Senatului. Dacă documentele nu au caracter clasificat, le înaintăm în această săptămână”, a afirmat vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, luni, la finalul şedinţei Biroului permanent. Procurorii au decis să intre pe o nouă pistă şi să verifice Televiziunea Publică, în urma suspiciunilor că TVR este o adevărată gaură neagră a banilor publici. Datoria publică a TVR este de peste 200 milioane de euro.

loading...

1 COMENTARIU

  1. Nu mai dureaza mult pana cineva o sa faca presiuni asupra ei si o sa abandoneze dosarul sau ca prin minune TVR nu va mai fi o gaura neagra … ca doar suntem in Romania, orice este posibil …

LĂSAȚI UN MESAJ