ANAF-ul din Timiș vrea să fie „prietenos” cu mediul de afaceri local!

2374

După ce, pe la începutul anului trecut, Agenţia Națională de Administrare Fiscală băgase frica la propriu în mediul de business, inclusiv din Timiș, când a pus lacătele pe ușile mai multor magazine, (în special de cartier), pe motiv de evaziune fiscală, acum șefii Finanțelor Timiș și-au moderat mult politicile ” intervenționiste” . Ei spun că vor să instituie un modus vivendi bazat pe respect reciproc, între structurile de control și investitorii mici și mari.

Potrivit doamnei Elena Roza Toth, inspector serviciu la Inspecția Fiscală-persoane fizice, de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, lucrurile s-au schimbat semnificativ odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal.

„Știm că în trecut au existat şi reacții mai puțin firești în raport cu persoanele juridice supuse operațiunilor de control, însă, totuși, în Timiș nu au existat abuzuri flagrante în acest sens. Pe de altă parte, contribuabilii din Timiș sunt în cea mai mare parte onorabili și serioși când vine vorba de plățile către stat, dovadă că AJFP Timiș a colectat, în ultimii ani, atât cât și-a stabilit din taxele și impozitele locale. Din acest motiv, plecând și de la prevederile noului Cod Fiscal, intenționăm să relaționăm cât mai bine cu oamenii de afaceri din Timiș, cum la fel procedăm și cu persoanele fizice”, a ținut să precizeze Elena Roza Toth.

Potrivit informațiilor provenite de la vârful Ministerului de Finanțe, sumele colectate anul trecut la bugetul de stat au depășit cu peste 1 miliard de euro targetul propus de ANAF cu un an în urmă. Acești bani au venit ca surplus, în urma instituirii controalelor agenției menționate, din economia gri sau neagră!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.