ANAF, balaurul căruia îi creşte coada în fiecare dimineaţă

1028

Azi am fost la ANAF să-mi plătesc dările către stat. Am mai fost o dată cu două zile în urmă, dar nu am mai prins bon de ordine. Deşi era ora 14,30, iar programul de lucru era până la 18,30. Aşa că astăzi m-am trezit devreme să fiu acolo la prima oră. Programul începe la 8,30. M-am dus la ora 8, cu gândul că voi fi printre primii şi rezolv repede.

Când am ajuns, surpriză. O coadă de câteva sute de persoane care aşteptau, zgribuliţi, la zero grade şi pe un vânt rece, care îţi intra până în suflet, să se deschidă uşile ca să-şi ia bonul de ordine. Oare de ce la oră or fi venit? Probabil cu noaptea în cap.

Şi, ca la orice coadă ce amintea de vremurile care credeam că au trecut demult, oamenii încep să socializeze şi să-şi verse năduful: „Puteau măcar să ne lase să luăm biletele de ordine şi să aşteptăm înăuntru, nu să stăm aici ca vitele”, „Mie mi-au blocat conturile că am de plătit o amendă, dar nu înţeleg de ce trebuie să vin aici să pierd o zi întreagă, când aş putea să plătesc rapid la banca mea”, „Au dat atâţia bani pe aparatură, s-au informatizat, şi tot mai mult stăm la coadă”, „Păi da, dar tot oamenii ăia sunt”, „Ca la noi, la nimeni, stai atâta la coadă ca să le dai bani”, „După ce că trag şi ultima piele de pe micul întreprinzător, că plătesc taxe şi impozite 40% din ce câştig, mai pierd şi aici o zi întreagă”, „Iar la depunerea declaraţiilor, aceeai poveste”, „Dar când e să-ţi dea amendă să vezi ce repede se mişcă”.

Într-un final se deschid uşile, mai stau vreo jumătate de oră până ajung şi eu să iau biletul de ordine. Cu o strângere de inimă, mă uit să văd ce număr am: 542. Din fericire nu toţi aşteaptă la acelai birou la care aştept şi eu.

După vreo 2 ore de aşteptare, în care tresăream la fiecare „beep” de pe monitorul unde se afisează numerele de ordine, îmi vine şi mie rândul. Îi întind inspectorului ANAF decizia de impunere pe care am primit-o acasă, iar el îmi dă altă hârtie cu care să merg să plătesc la casierie. Nu am înţeles de ce nu puteam să plătesc direct cu decizia pe care am primit-o prin poştă, dar inspectorul nu are timp de explicaţii. Doar aşteaptă atâta lume. Ce, eu nu văd câţi oameni mai sunt afară?

Ies din birou şi mă uit din nou pe monitor să văd la ce număr au ajuns cu casieria. Aha, înseamnă ca mai am de aşteptat încă vreo două ore ca să şi plătesc efectiv.

Asta după ce luna trecută am mai pierdut câteva zile tot la ANAF. Două zile în care ar fi trebuit să mă lămuresc dacă trebuie sau nu să depun o anumită declaraţie. La biroul de consiliere nu au reuşit să mă lămurească. Aşa că am luat decizia că mai bine o depun, chiar dacă nici în ziua de astăzi nu sunt lămurit dacă era sau nu nevoie. Amenzile sunt mari pentru cei care nu depun.

Iar în luna precedentă, bineînţeles, au fost declaraţiile obişnuite. Iar în cealaltă, cele de sfârşit de an. Dar asta este, sau, cum ar spune un „clasic in viaţă”: Ghinion!

LĂSAȚI UN MESAJ