Otilia Coman s-a născut la Timișoara, la 25 martie 1942, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș.

După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea.
După instaurarea regimului comunist în România, preotul Coman a fost arestat ca „dușman al poporului”.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.

Ana Blandiana este unul dintre initiatorii Aliantei Civice pe care o conduce intre 1991 si 2001.
Fondator si președinte al Academiei Civice, care realizeaza sub egida Consiliului Europei Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet.
Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stephane Mallarme” și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

Înainte de revoluția din 1989, i s-a luat în trei rânduri (1959-1964, 1985, 1988-1989) dreptul de a publica, iar în ultimii doi ani numele ei a fost interzis și cărțile i-au fost scoase și din biblioteci.

”Prima a intervenit imediat după debutul în revista Tribuna din Cluj și a durat patru ani. Nu eram pedepsită pentru ceva ce făcusem, ci pentru ceea ce eram: fiica unui deținut politic. A doua a fost după poeziile din Amfiteatru. Cea de a treia s-a produs în august 1988 și, fără revoluție, ar fi fost cu siguranță definitivă. În „Fals tratat de manipulare” povestesc tot ce mi s-a intâmplat în urma ei, de la mașina din fața porții la tăierea telefonului, spargerea anturajului și romanul „Sertarul cu aplauze”. Mai mult, nu eram interzisă doar pentru viitor, ci și pentru trecut: îmi fuseseră trecute la fondul secret cărțile din biblioteci. Motivul incredibil era faptul că într-un volum pentru copii, îl parodiasem pe Ceaușescu travestindu-l în Motanul Arpagic. Uimirea mea depășea cu mult spaima, pentru că nici o clipă nu-mi imaginasem că va observa cineva bășcălia. Nu fusesem curajoasă, fusesem cel mult inconștientă. Curajul aparținea exasperării colective” – a spus mai târziu într-un interviu Ana Blandiana.

Poeziile interzise ale Anei Blandiana au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori, singurul samizdat românesc (ansamblu de mijloace folosite în fosta URSS pentru difuzarea operelor interzise de cenzură), și au fost traduse în numeroase limbi ca dovadă a cenzurii din România, spune Wikipedia.