An electoral, cadouri pentru pensionari de la primarul Robu: foişoare şi cluburi de şah

339

Primarul Timişoarei promite cadouri pentru pensionari. Printre darurile gândite de edil se numără foişoare în spaţii verzi şi cluburi de şah în fostele puncte termice ale Colterm.

„Am făcut câteva teste şi am văzut că oamenii din această categorie (n.r pensionarii) îşi doresc să aibă mai mult decât simplele bănci şi în perioada următoare vom aduce un număr important de foişoare. Circa 40 – 50. Le vom pune în parcuri şi în spaţiile verzi dintre blocuri. În zone precum Dacia, unde densitatea polulaţiei este mai ridicată, vom avea mai multe”, a declarat Nicolae Robu.

Momentan nu se cunoaşte costul acestor investiţii, dar Robu dă asigurări că este vorba de investiţii mici care au menirea de a schimba faţa oraşului.
De asemenea, acesta vrea să redea funcţionalitate fostelor puncte termice din Timişoara. Multe dintre ele nu mai au nicio activitate în transferul de energie termică. Aici ar urma să se deschidă cluburi de şah, tot pentru pensionari.

„Aş vrea ca şi în spaţiile unde au funcţionat centrale termice de zonă, care sunt degrevabile de sarcini, şi altele care sunt mari şi nu mai e necesar, tot spaţiu pentru această funcţiune, să deschidem cluburi de şah. Putem face ca o parte să rămână punct termic şi o altă parte pentru amenajări pentru pensionari. Mai întâi vrem să vedem ce e disponibil şi apoi vom face o planificare a amenajării. Nu e vorba despre bani mulţi. Procedurile iau timp”, a adăugat Robu.

Primăria Timişoara a deschis un club special pentru pensionari în 2012, pe bulevardul General Ion Dragalina. Aici vârstnicii pot juca şah sau table, au la dispoziţie şi o sală de sport şi pot socializa.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.