Amenințați cu retrogradarea în liga secundă

176

Problemele de anul trecut au ajuns-o din urmă pe Politehnica Timișoara, club ce stă pe un butoi de pulbere. În cel mai negru scenariu posibil secția de handbal a SCM-ului ar putea ajunge din cupele europene direct în eșalonul secund.

Proaspăta medaliată cu bronz a campionatului e pe marginea prăpastiei din cauza restanțelor financiare. Poli e pe minus cu 200.000 de euro în acest final sezon, iar această sumă ar putea să o distrugă. Violeții mai au timp doar câteva zile pentru a-și rezolva problema datoriilor, în caz contrar se prevede un viitor sumbru.

Trei dintre handbaliștii lui Poli au depus memorii la Federația Română de Handbal pentru a-și primi restanțele, termenul final prevăzut fiind peste o săptămână. Practic Poli trebuie să rezolve problema celor 3 în zilele rămase pentru a nu ajunge a fi pedepsită de federali. Cluburile restanțiere primesc interdicție la transferuri pentru cel puțin un an, ceea ce ar fi similar cu dezastrul pentru o echipă ce e pe cale să îi piardă pe toți cei 9 seniori. Trei dintre ei au deja semnate contracte cu alte clubului cu începere de la 1 iulie. Este vorba de Fenici, Grigoraș și Timofte, trei dintre jucătorii cu cele mai mari restanțe.

Fără cei mai importanți 9 jucători și cu interdicție la transferuri Poli ar deveni peste noapte dintr-o echipă de EHF într-una de liga secundă.

”Noi am încercat să rezolvăm deblocarea situației și cu hotărârea de Consiliu Local dar nu am reușit să obținem ceea ce am fi vrut pe clubul vechi. Noi, SCM-ul, nu putem plăti această datorie. Însă sunt promisiuni din mediul privat că vom primi această sumă și vom ieși cu bine. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă nu o rezolvăm”, a subliniat președintele SCM-ului, Radu Țoancă.

Handbaliștii lui Poli sunt de astăzi oficial în vacanța de vară, o vacanță ce stă sub semnul întrebării din cauza restanțelor.

Suma restantă de 200.000 de euro reprezintă salariile neprimite pentru perioada august-noiembrie 2015, impozitele datorate statului precum și penalizările de la ANAF. Trebuie precizat că plata salariilor către jucători se făcea anul trecut prin intermediul PFA-urilor, de aici și problemele legate cu blocarea conturilor pentru unii handbaliști. Până în luna noiembrie plata către jucători s-a făcut prin intermediul vechiului club aparținător de UPT. Din 20 noiembrie 2015 handbaliștii au intrat pe statul de plată al SCM-ului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.