Ambrozia amenință să sufoce, curând, mii de timișoreni!

1785

O afecțiune medicală care îi înspăimântă, la propriu, pe tot mai mulți bănățeni, în special pe locuitorii Timișoarei, este alergia la polenul din planta numită ambrozie. Potrivit medicilor alergologi, în ultimul deceniu aproximativ 5% din populația capitalei Banatului a ajuns să sufere de această boală.

„În Timişoara există o concentraţie de particule alergene de 15 ori mai mare comparativ cu oraşele Germaniei, atunci când producţia de polen a ierbii pârloagelor este în perioada de vârf (lunile august – octombrie)”, afirma în 2012 prof. dr. Carmen Bunu-Panaitescu, specialist în alergologie şi imunologie clinică.

Concentraţia e mult mai mare în zonele de la marginea Timişoarei, unde există mult mai multe terenuri necultivate, cumpărate de proprietari pentru a construi sau a le revinde (planta apare pe orice teren neîngrijit, dar şi pe marginile drumurilor).

„În jur de 80 la sută dintre pacienţii pe care i-am avut în august au venit din cauza alergiei la ambrozie. Cei mai mulţi suferă de rinită alergică, fiind afectaţi de simptomele acesteia: strănut, curgere apoasă a nasului, obstrucţie nazală, mâncărimi de nas şi gât, lăcrimare. Cel mai grav pot fi afectaţi bolnavii de astm care, în cazul declanşării unor crize, pot ajunge chiar la urgenţe pentru oxigen. Grav este faptul că, mai devreme sau mai târziu, toate persoanele expuse zilnic la asemenea cantităţi de polen vor ajunge alergice”, preciza d-na Bunu-Panaitescu.

La cei deja alergici simptomele de strănut repetat reapar anual „după 10-15 zile de contact cu polenul”, la jumătatea lunii august. În faza critică obstrucția nazală îi împiedică pe bolnavi să se mai odihnească, de teama asfixierii (obstrucția crește în poziția întins și după strănuturi). Maximul cantităţii de polen eliberat se atinge la începutul lunii septembrie.

Sursa : Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ