Ambasadorul Republicii Cehe la Consiliul Județean Caraș: „Suntem printre primii la capitalul investit în România”

101

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Republicii Cehe în România, ES dl. Vladimir Valky, care a fost însoțit de dl Milan Pepernik, consilier – secție economică a ambasadei, președintele Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România, Adrian-Miroslav Merka, președintele filialei județene, Ștefan Bouda dar și alți aleșii locali. Din partea Consiliului Județean Caraș-Severin au participat vicepreședintele Ionuț Popovici, consilierul județean Ioan Crina, precum și directori din cadrul aparatului de specialitate.

Despre importanţa comunităţii cehe în judeţul nostru a vorbit chiar în debutul întâlnirii președintele Silviu Hurduzeu care a insistat asupra potențialului Caraș-Severinului și a afirmat că: „România şi Republica Cehă pot colabora mai ales în domeniul turismului, prin punerea în valoare a comunelor cu etnici cehi. Cred că am putea depune proiecte care în final ar duce la o creștere a numărului turişti cehi care să viziteze respectivele localități. De asemenea, localităţile din acest judeţ pot pune la dispoziţia eventualilor investitori terenurile necesare, deoarece, avem un avantaj, şi anume, avem forţă de muncă”.

Aflat în prima vizită oficială de la preluarea mandatului, ambasadorul Republicii Cehe în România a făcut cunoscut faptul că județul Caraș-Severin nu îi este necunoscut și a afirmat că apreciază: „Buna colaborare dintre instituţiile din România, în general, cu minorităţile, sprijinul pe care statul român îl acordă acestora, iar judeţul Caraş-Severin este un exemplu din acest punct de vedere“.

În opinia diplomatului ceh întâlnirea de vineri dă posibilitatea dezvoltării relaţiilor de colaborare în toate domeniile și și-a exprimat încrederea că această vizită nu este și ultima în Caraş-Severin.

„În România, în prezent, sunt aproximativ o mie de firme care au reprezentanţe aici. Suntem una din ţările fruntaşe în ceea ce priveşte investiţiile şi capitalul investit în România, iar legat de schimbul de mărfuri, suntem undeva pe locul al 15-lea. Cred că în această întâlnire am găsit puncte comune prin care colaborarea noastră poate fi îmbunătăţită şi să fie pentru fiecare dintre părţi, un plus”,  a declarat cu această ocazie Milan Pepernik, consilier – secție economică a ambasadei.

Prezenți la discuții, reprezentanții minorității cehe din Caraș-Severin au expus, punctual, problemele comunității. Aspectele sesizate au fost variate, nu toate intrând în aria de competență a Consiliului Județean, dar pentru fiecare dintre acestea se va încerca identificarea de soluții.

„În aspectele ce privesc administrația județeană, reabilitarea de drumuri judeţene pot spune că este o prioritate a noastră, iar legat de celelalte probleme de la nivelul administraţiei publice locale, voi discuta cu primarii localităţilor pentru a găsi soluţii de rezolvare“, a concluzionat președintele Silviu Hurduzeu.

LĂSAȚI UN MESAJ