3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Alin Popoviciu față în față cu electoratul (P)

Dacă până acum, opulența PSD din campaniile electorale mai convingea o parte din electorat, astăzi, politicienii sunt obligați să iasă în tertoriu, să se întâlnească față în față cu votanții și să le răspundă punctual la toate întrebările, care, de multe ori, nu sunt foarte comode. Echipa PNL, în frunte cu candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, a înțeles mesajul electoratului și și-a concentrat activitatea în această perioadă pe întâlnirile directe cu oamenii.

Votanții din Timiș, indiferent de culoarea lor politică, au putut discuta cu echipa PNL de la județ în cadrul întâlnirilor publice organizate în aproape 90 de localități.

”Am fost surprins de faptul că foarte mulți dintre oamenii pe care i-am cunoscut și cu care am stat de vorbă îmi știau activitatea din colegiul meu pentru că l-au tranzitat de fiecare dată când au ieșit din țară pe la Cenad și m-au felicitat pentru tot ce am reușit să fac acolo împreună cu colegii mei primari.  Am fost efectiv copleșit de reacția lor. Sălile pline de la adunările populare din județ mi-au arătat cât de deschiși sunt oamenii să învețe, să își îmbunătățească viața sau pur și simplu să fie alături de alte persoane cu pasiuni și scopuri comune. Și am mai fost surprins de un lucru: toți m-au întrebat despre proiecte, planuri pe termen scurt, mediu și lung. Elecoratul timișean arată total schimbat, este o evoluție clară”, spune deputatul PNL Alin Popoviciu.

Printre cele mai importante proiecte asumate de echipa PNL Timiș sunt:

  1. Banii din taxele și impozitele locale trebuie să rămână în județ. Liberalii nu-și mai doresc ca Bucureștiul să hotărască unde și când e nevoie de o sală de sport, cămine culturale sau bazine de înot. În acest sens, liberalii din mai multe județe puternice din țară vor face front comun pentru obținerea acestui deziderat: Timiș, Arad, Bihor, Cluj Brașov, Constanța.
  2. O altă prioritate va fi și sistemul de învățământ. Odată ce taxele locale și impozitele vor rămâne la bugetele locale este important ca fiecare școală din Timiș să fie bine întreținută iar primăria va fi capabilă să asigure o masă caldă tuturor elevilor și să aibă program de afterschool, ca orice școală de la oraș.
  3. Sistemul sanitar din Timiș. Se tot vorbește despre performanță în sănătate, însă spitalul județean, care aparține Consiliului Județean Timiș, nu a mai ”suferit” îmbunătățiri esențiale în ultimul timp. Echipa PNL lucrează la realizarea unui centru performant sanitar care va cuprinde un Spital Județean renovat în întregime,Casa Austria, Ortopedia, Policlinica, Urgențele și o nouă maternitate.
  4. Un alt obiectiv al echipei PNL este înființarea unui birou pentru fonduri europene la nivelul CJT care va avea obligația să îi instruiască și să îi sprijine pe promotorii locali ai primăriilor pentru a fi pregătiți și informati cu tot ceea ce apare în legislație referitor la fonduri europene, cu scopul de a accesa cât mai multe proiecte pentru județul Timiș. Asta pentru că, doar în ultimii patru ani, CJT  a pierdut peste 60 de milioane de euro, bani din fonduri europene, care s-au intors la Bruxelles.
  5. Suntem un județ cu un mare potențial agricol și asistăm nepăsători cum niște intermediari se îmbogățesc pe spatele fermierilor care muncesc din greu. În 26 de ani, clasa politică din Timiș nu a fost capabilă să construiască centre de colectare a legumelor și fructelor, iar acest subiect este foarte important pentru liberali. Supermarketurile sunt  pline cu cartofi aduși din Egipt, ceapă de Franța, roșii din Spania și mere poloneze iar producătorii noștri nu reușesc să-și valorifice munca la prețul corect. Sistemul implementat la Timișoara, cu foarte mare succes, piețele volante, trebuie să fie un model de la care se pleacă în conceptul gândit de liberali.
  6. O strategie la nivel de județ cu poli de dezvoltare în jurul fiecărui oraș, nu numai Timișoara și Lugoj este o altfel de abordare a acestui subiect , o abordare care poate să aducă în toate zonele bani, bani mulți, de la Uniunea Europeana, iar prioritatea să fie atragerea de noi investitori.
  7. Turismul la noi în județ a fost lăsat de izbeliște. Timișul, astăzi, nu este considerat un județ cu potențial turistic. Lucrurile stau altfel, pentru că, de fapt, nu a fost promovat nici măcar ceea ce avem: zona Fârdea cu lacul Surduc, zona superbă de la Nădrag, Muzeul Traian Vuia , rezervatia de la Satchinez, Cramele Recaș, Stațiunea Buzias, nemaivorbind de tot ceea ce se poate vizita în Timișoara.

”Este important  să  prezentăm liniile strategice de dezvoltare a județului Timiș. Avem nevoie de soluții echilibrate și durabile.  De 26 de ani, în campaniile electorale,  ne-am obișnuis să discutăm doar trei teme: asfalt, canalizare și alimentare cu apă. Echipa PNL vrea să închidă acest subiect. În 2020 nu mai vreau să discutăm despre localități în care se ridică  astfel de probleme, în 2020 aceste lucruri trebuie să existe în fiecare localitate.  Este o chestiune de mentalitate, în primul rând a politicienilor. Să ai asfalt în fața casei, apă și canal nu este un lux, este o necesitate în fiecare sat din acest județ”, spune deputatul Alin Popoviciu, candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

 

Alte subiecte :

Citește și :