Alibi pentru corupția generalizată

185

Recent, postul public de televiziune a programat un film franțuzesc, produs la finele anilor ’70, cu Alain Delon în rolul principal, alături de alte nume mari ale cinematografiei de pe malurile Senei.

Filmul, intitulat ,,Alibi pentru un prieten”, debutează în forță cu un asasinat politic, căruia i-a căzut victimă un senator din partidul aflat la putere. Insul respectiv își încheie conturile cu existența după ce îl șantajează pe un alt coleg de ,,suferință” parlamentară cu un dosar fierbinte de corupție la vârf. Povestea, departe de a fi una croită cu naivitate, panoramează un fundal politic și economic parizian șocant prin proporțiile corupției de tip endemic, asezonată din belșug cu un ,,arsenal” din care nu lipsesc șantajul și crima la ordin. Scenariul devine de-a dreptul apocaliptic, de vreme ce, la un moment dat, în miezul acestei afaceri murdare defilează miniștri intrați până în gât în murdării dintre cele mai urât mirositoare, adevărate marionete în mâinile unor oameni de afaceri cu figuri lombroziene, polițiști cumpărați pentru a se face că nu-i găsesc pe protectorii lor certați cu legea și, în fine, judecători pentru care banul și nu ,,Sfânta Justiție” reprezintă argumentul suprem pentru a-și face meseria. O lume care pare că nu mai are nimic în comun cu ideea de dreptate, cu democrația și – devine ridicol să mai pomenim despre așa ceva – cu spiritul de umanitate pe care-l proclamăm fiecare dintre noi, fie și numai în fața oglinzii!

După o nesfârșită saga a ilegalităților de toate nuanțele, filmul se încheie mai degrabă fără happy-end (firesc, câtă vreme mai multe personaje dispar, la modul fizic, în confruntarea cu pegra politico-mafiotă) cu un discurs ușor patetic, dar de efect, al eroului principal, interpretat de Delon. ,,Dormiți linistiți, parizieni, mafia veghează pentru voi!”. Scurt și cuprinzător, nu-i așa, căci, în ce ne privește, aproape nimic din ceea ce portretizează filmul cu pricina nu ne este străin. Mai puțin, asasinatele politice, care, Slavă Domnului, deocamdată, ne-au ocolit. În rest, așa cum ne este dat să observăm la tot pasul, România de azi este imaginea în oglindă a filmului francez și invers, dacă preferați. Minus constatarea că România anului 2016 nu este nici pe departe Franța anului 1977 (din perspectivă economică, dar cred că și din multe alte puncte de vedere!) expusă în cea mai pură nuditate a ei, de ,,Alibi pentru un prieten”.

LĂSAȚI UN MESAJ