Alertă OMS: Virusul Zika se răspândeşte „în mod exploziv”! Se estimează 3 – 4 milioane de cazuri în 2016

15

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) își reunește azi Comitetul de urgență pentru a determina dacă epidemia provocată de virusul Zika, suspectat că ar provoca malformații congenitale, este o urgență de sănătate publică la nivel mondial.

Reuniunea survine în contextul în care OMS a avertizat săptămâna trecută că virusul, care se transmite prin înțepătură de țânțar, se răspândește în „mod exploziv” în America, cu 3-4 milioane de cazuri așteptate în 2016.

Potrivit directoarei OMS, Margaret Chan, o relație de tip cauză-efect între răspândirea virusului și creșterea cazurilor de microcefalie în rândul nou-născuților este puternic „suspectată”, dar nu dovedită în mod definitiv.

Brazilia, țara cea mai afectată de virusul Zika, a tras semnalul de alarmă în luna octombrie, în fața unui număr neobișnuit de mare de cazuri de microcefalie în nord-estul țării. De atunci, în această țară au fost înregistrate 270 de cazuri confirmate de microcefalie și 3.448 cazuri suspecte, față de doar 147 în 2014.

Autoritățile din Columbia, El Salvador, Ecuador, Brazilia, Jamaica și Puerto Rico au recomandat deja femeilor să evite să rămână însărcinate câtă vreme epidemia nu este ținută sub control.

În Europa și în America de Nord, zeci de cazuri de infecție cu virusul Zika au fost raportate în rândul celor care se întorceau din concediu sau din călătorii de afaceri din țările afectate de epidemie.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ