Alertă în Arad! 12 persoane, evacuate dintr-un hotel al cărui acoperiș a fost cuprins de incendiu

179

12 persoane au fost evacuate dintr-un hotel al cărui acoperiş arde generalizat, în oraşul Ineu, din judeţul Arad, la faţa locului intervenind aproape 30 de pompieri pentru stingerea incendiului.

Intervenţia este îngreunată din cauza faptului că partea care arde a hotelului este construită în cea mai mare parte din lemn, scrie Mediafax.

„În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul hotelului, aproximativ 100 mp, cu degajări mari de fum şi flacără, cele 10-12 persoane, turişti şi lucrători ai hotelului, s-au autovacuat, incendiul generalizat cu posibilităţi de propagare la întreg hotelul, se lucrează în interior pentru limitarea propagării spre interioriul hotelului, în acest moment intervin 4 ofiţeri şi 25 de subofiţieri, se intervine cu 5 autospeciale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Pompierii urmează să stabilească şi cauza incendiului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.