Alertă de atentate la Istanbul

150

Poliția turcă a lansat un avertisment cu privire la posibile atentate comise de gruparea Stat Islamic (SI) care i-ar viza pe creștini și pe evrei în timpul sărbătorilor de Paște din acest sfârșit de săptămână, a transmis sâmbătă agenția Anadolu, citată de Agerpres.

Această alertă națională atrage atenția cu privire la atacuri care ar putea avea ca țintă biserici în care se sărbătorește duminică Paștele catolic, dar și asupra unor sinagogi, a scris Anadolu, citată de AFP.

Poliția a avertizat că membri ai grupării teroriste SI au avut posibilitatea de a identifica lăcașurile de cult, precum și consulatele sau ambasadele, îndeosebi la Ankara, și că fundațiile religioase care nu sunt musulmane trebuie să fie vigilente.

Alerta survine la o săptămână după un atentat comis în plin centrul Istanbulului în care patru turiști străini — trei israelieni și un iranian — și-au pierdut viața. Atacul a fost atribuit de autoritățile turce unui jihadist care avea legături cu Stat Islamic.

Gruparea jihadistă este acuzată de patru dintre cele șase atentate care au lovit Turcia începând din vara anului trecut, inclusiv de dublul atentat sinucigaș de la Ankara, soldat cu 103 morți, cel mai grav din istoria țării.

Sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.