Al patrulea succes la rând pentru BCT, care rămâne pe podium

133

Baschetbaliștii SCM-ului sunt în formă pe finalul sezonului regulat. Au adunat al patrulea succes consecutiv și pot spera la locul patru la startul grupei 1-6.

BC Timișoara a adunat punctaj maxim în ultimele patru runde și se menține în apropierea podiumului. Alb-violeții au trecut sâmbătă seara de lanterna roșie a clasamentului, Olimpic Baia Mare, scor 86-69. Adică 4 din 4 pentru BCT cu antrenorul Tudor Costescu la conducere, după victoriile cu Târgu Mureș, Galați, Oradea și acum Olimpic Baia Mare.

O victorie fără probleme pentru bănățeni chiar și în condițiile în care căpitanul Mladen Jeremic a absentat din cauza accidentării mai vechi. S-a încheiat 86-69 (29-12, 18-15, 20-26, 19-16) pentru BCT care adună 31 de puncte și staționează poziția a treia a clasamentului. Cu două runde rămase de disputat, timișorenii mai au un singur joc, cel din 10 februarie acasă cu CSU Sibiu.

BCT: Komatina 18 puncte, Popa Calotă 18 puncte, Flowers 12 puncte, Drăgușin 11 puncte, Otasevic 9 puncte, Diaz 9 puncte, Rambo 9 puncte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.