1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Ai talent la gătit şi ai nevoie de calificare? Nimic mai simplu! Mediul de afaceri din Timiş te ajută…

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează, între 5 aprilie şi 5 august 2017, un nou curs avizat de Autoritatea Națională pentru Calificări de BUCĂTAR. Programul dezvoltă abilități fundamentale pentru meseria de BUCĂTAR, stimulează imaginația și creativitatea și pune la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a fi un bun specialist.

Cursul se adresează tuturor persoanelor care doresc să profeseze ca bucătari calificați, precum și celor care doresc să își îmbunătățească abilitățile în materie de gastronomie.
La finalul cursului, participanții vor dobândi competențe specifice de:
 comunicare și muncă în echipă
 aprovizionarea cu materii prime și auxiliare
 asigurarea condițiilor igienico-sanitare
 organizarea cadrului general de închidere și deschidere a
 activității
 întocmirea documentelor specifice.

Tematica cursului vizează: pregătirea și depozitarea diverselor feluri de mâncare (antreuri calde și reci, gustări calde și reci, mâncăruri din carne, mâncăruri din legume / orez / pește, fructe de mare, sosuri, salate, paste făinoase, aluaturi, dulciuri); manipulare cuțite profesionale; pregătirea stocurilor; instrucțiuni privind igiena, siguranța, organizarea activității. Toate tematicile se vor discuta cu materia primă pe masa de lucru.

Durata cursului: 240 ore teorie -1 zi / 1000-1800- teorie/practică, 480 ore practică – 4 luni practică în producție (5 zile – 6 ore /zi practică în producție).

Pregatirea teoretică și pregătirea practică se desfășoară în spații special amenajate.

Formator: chef Georgeo Andrei
Cursul se finalizează cu examen, în prezența unei comisii ANC. Certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Certificatele se eliberează în maxim 30 de zile de la absolvirea cursului. Cursul se organizează la formarea unei grupe minime de cursanți.

IMPORTANT!
Certificatele eliberate la absolvirea cursurilor autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări, împreună cu suplimentele descriptive în care se menționează competențele dobândite, au regim de acte de studii, fiind recunoscute oficial pe piața muncii din România, conform OG nr. 129/2000. La cerere, certificatele pot dobândi recunoaștere internațională. Conform Codului Fiscal art. 21, alin 2 lit. H, costul cursurilor autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări se deduce integral din impozitul pe profit sau venit.

Informații suplimentare și înscrieri la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam.110 sau la tel. 0256/219173, 0724604132, e-mail: dfp@cciat.ro, amluca@cciat.ro; anamaria.luca87@yahoo.ro, Ana Maria Luca – consultant cameral.

Alte subiecte :

Citește și :