Agronomia bănățeană nu agreează Universitatea Metropolitană! VIDEO

40

Conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I” – Timișoara crede că învățământul superior agronomic are particularitățile sale.

Chiar dacă este la final de mandat, rectorul USAMVB Timișoara, profesorul Paul Pârșan, are serioase îndoieli că propunerea rectorului de la Universitatea de Vest Timișoara, profesorul Marilen Pirtea, de a se înființa o singură mare universitate timișoreană, prin fuziunea celor 4 mari instituții de învățământ superior din urbea noastră, are șanse de reușită.

Asta pentru că doar rectorul de la UVT este dispus să renunțe la mandat, în favoarea ideii de Universitate Metropolitană. În celelalte 3 universități timișorene, respectiv USAMVB, UMF și Universitatea Politehnica, alegerile pentru rectori sunt în plină desfășurare și nimeni nu are o cât de mică intenție de fuziune.

În plus, învățământul superior agronomic bănățean se deosebește de celelalte universități din Timișoara, fiind oarecum altfel organizat.

”Marea noastră problemă este patrimoniul. Noi avem foarte multe terenuri, organizate în stațiuni agricole de studiu pe o arie largă, care cuprinde mai multe județe” spune rectorul USAMVB Timișoara, prof.dr. Paul Pârșan.

Acesta mai afirmă că Agronomia timișoreană funcționează după modele ale altor instituții similare din Uniunea Europeană, care se aplică independent de alte universități. Pârșan, crede că ”deși ideea rectorului de la UVT este bună, acesta nu are șanse reale de a vedea prea curând în peisajul românesc o Universitate Metropolitană”.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ